Dodon a dezlegat MISTERUL. Cum a reușit „negociatorul” Kozak să-i determine pe Maia Sandu și Andrei Năstase să vină la întâlnirea cu el: „Este o decizie corectă”
7283
Copreședinții Blocului „ACUM”, Maia Sandu și Andrei Năstase, urmau să delege reprezentanți din eșalonul secund la întrevederea cu vicepremierul rus Dmitri Kozak, însă pe ultima sută de metri s-au răzgândit. Cel puțin, așa a declarat deputatul Octavian Țâcu.
Președintele Igor Dodon i-a lăudat pe Maia Sandu și Andrei Năstase că au ajuns, totuși, la întâlnirea cu Kozak și a dezvăluit că meritele îi aparțin anume celui care a propus în 2003 planul de federalizare a R. Moldova.
„Faptul că ei au spus inițial că nu se vor întâlni cu Dmitri Kozak nu a fost corect. Dacă ești un politician matur, chiar dacă nu ești de acord cu ceva, ai posibilitatea să spui acest lucru direct. Faptul că ei au acceptat invitația se datorează lui Dmitri Kozak, un bun negociator. El a reușit să-i provoace în timpul conferinței și în cele din urmă au venit. Este o decizie corectă că ei au venit la întâlnire”, a spus Dodon ieri-seara, în cadrul unei emisiuni de la NTV Moldova.
De menționat că la întrevederea cu Kozak au participat șase reprezentanți ai Blocului „ACUM”, inclusiv Maia Sandu, Andrei Năstase, Igor Grosu, Alexandru Slusari, Oazu Nantoi și Igor Munteanu. Întâlnirea a fost programată luni la ora 18.00, dar cei șase au fost nevoiți să mai aștepte o oră. Slusari ne-a spus că înaintea Blocului „ACUM” cu Kozak s-a întreținut Vlad Plahotniuc.
30.06.2026
14:02
25.03.2026
11:36
18.02.2026
10:09
06.01.2026
12:39
31.12.2025
14:18
15.12.2025
14:27
30.10.2025
13:08
02.10.2025
11:58
25.09.2025
16:23
25.09.2025
11:11
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















