DOC // Oamenii condamnatului Șor, care promit să aducă bunăstare cetățenilor R. Moldova, au început să-l FURE pe Vladimir Putin? Un raport al FSB arată cum s-au „evaporat” cel puțin 3 000 000 de dolari dați de Moscova pentru activiștii lui Șor
2373
Marina Tauber și alți lideri ai blocului „Pobeda” au ajuns în vizorul Serviciului Federal de Securitate din Rusia (FSB) pentru sustragerea mijloacelor destinate activiștilor în vederea destabilizării situației din R. Moldova. Potrivit datelor obținute de reporterii Deschide.MD, doar în anul 2023, membrii grupării ar fi deturnat aproximativ 10 milioane de dolari din fondurile alocate de Moscova.
Situația nu s-a schimbat nici în 2025. În timp ce Kremlinul și FSB alocă câte 300 de dolari (circa 5 000 de lei) pentru fiecare protestatar, pe zi, în realitate aceștia primesc doar 700–800 de lei. Sursele Deschide.MD din cadrul blocului „Pobeda” susțin că aproximativ 70% din banii trimiși în ultimii ani din Rusia și Israel pentru finanțarea ilegală a partidelor au dispărut fără urmă.
În acest context, condamnatul penal Ilan Șor, la indicația Moscovei, a fost obligat să contracteze mai mulți foști polițiști și ex-angajați ai structurilor de forță din R. Moldova pentru a investiga deturnările de fonduri. Totodată, în fruntea Serviciului de Securitate Internă al blocului „Pobeda/Victorie” a fost numit fostul polițist Vladimir Cioban.

Vladimir Cioban, în discuție cu unul dintre liderii raionali ai grupării „ȘOR”
Cioban este soțul Alionei Stașevscaia – fostă angajată a MAI. Stașevscaia a fost anterior contabila fugarului Veaceslav Platon și vicepreședinte al Consiliului de Administrație al MOLDINDCONBANK, fiind vizată în mai multe dosare penale.
În timp ce soția sa încearcă să scape de justiție, Vladimir Cioban se implică în activitățile blocului „Pobeda”. Conform datelor obținute, după mai multe deplasări peste hotare, unde a avut întrevederi cu curatorii FSB care coordonează proiectul politic „ȘOR”, Cioban a primit sarcina de a investiga deturnările financiare și de a raporta direct lui Ilan Șor și serviciilor secrete ruse.
Reporterii noștri au intrat în posesia unui raport, expediat pe 2 mai de Vladimir Cioban către Mihail Polzikov – oficial de rang înalt în Direcția 5 a FSB, responsabilă de colectarea informațiilor operative și de coordonarea relațiilor internaționale în domeniul securității și spionajului. În raport, Cioban detaliază situația din cadrul blocului și afirmă că în spatele furturilor s-ar afla chiar Marina Tauber, considerată „mâna dreaptă” a lui Șor.

Raportul expediat de Vladimir Cioban către FSB
„În urma interogărilor și a măsurilor tehnice desfășurate în rândul activiștilor Partidului „ȘOR”, precum și a analizei fluxurilor financiare în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din 2023, au fost stabilite următoarele fapte:
Au fost depistate sustrageri sistematice de mijloace bănești alocate pentru desfășurarea campaniei electorale din 2023 în raioane. Au fost depistați 61 de lideri ai organizațiilor raionale, responsabili de însușirea ilegală a banilor (lista nr. 1). Volumul fondurilor însușite variază de la 20% la 40% din suma alocată raionului.
Toate acțiunile privind sustragerea banilor au fost coordonate și desfășurate cu participarea directă a deputatului Marina Tauber. Conform datelor preliminare, organizațiile primare de partid din toată țara nu au primit aproximativ 10 milioane de dolari.
Ca urmare, către anul 2025 s-au acumulat datorii față de activiști, ceea ce a provocat creșterea nemulțumirii interne, plecarea activului și scăderea nivelului de disciplină. Scăderea nivelului de mobilizare s-a manifestat prin participarea redusă la proteste și prin activitatea organizatorică slabă în atragerea susținătorilor (lista nr. 2).
Furturile și abuzurile, care au avut loc în toamna anului 2023, au avut un caracter masiv și sistematic, ceea ce a influențat direct eficiența activității de partid și potențialul de mobilizare.
Situația din cadrul partidului/blocului la momentul actual, practic, nu este controlată și necesită luarea de urgență a măsurilor pentru restabilirea disciplinei și prevenirea pierderilor ulterioare.
În perioada de raportare am întreprins următoarele măsuri:
În privința a 15 cei mai problematici lideri (lista nr. 3) au fost inițiate activități suplimentare de verificare: în birouri și la domiciliu au fost instalate mijloace tehnice de supraveghere și interceptare a informației.
Continuă colectarea de date de la martori privind volumul sumelor însușite, precum și identificarea canalelor de utilizare ulterioară a acestora. Pentru a preveni repetarea situației din anul 2023, se recomandă: luarea de măsuri pentru izolarea persoanelor implicate în furturi.
Consider că cea mai potrivită soluție este transmiterea (prin canalele mele de la MAI și CNA) materialelor despre persoanele din „lista nr. 3” către Procuratură pentru arestarea și ulterioara victimizare în presa noastră, cu scopul de neutralizare în partid. Aceasta va permite deconectarea lor de la fluxurile financiare.
Se propune limitarea rolului Marinei Tauber în procesul de distribuire a resurselor în cadrul campaniei electorale din 2025.
Se recomandă întărirea controlului asupra disciplinei de partid și lichidarea datoriilor pentru stabilizarea situației.
Șeful Serviciului de Securitate, Cioban Vladimir”, se menționează în raport.
Astfel, ancheta internă efectuată de Vladimir Cioban a arătat că liderii organizațiilor raionale și sectoriale – apropiate unor persoane influente din cadrul blocului „Pobeda”, cum ar fi Marina Tauber, Reghina Apostolova, Evghenia Guțul, Ilia Uzun și Irina Lozovan – au furat milioane de dolari. Mai mult, documentele și interogările realizate au scos la iveală faptul că anume Tauber este principalul beneficiar al acestor furturi.
Tauber și Șor: politică între „kisea” și pază de corp
Sursele Deschide.MD susțin că, după investigațiile realizate de către Vladimir Cioban, toate rapoartele și notele despre banii dispăruți au fost remise către Ilan Șor, iar mai departe – către FSB. Ca urmare, Marina Tauber, aflată de mai multe luni în Rusia, a fost chemată și forțată să dea explicații în fața serviciilor secrete ruse.
Totuși, precizează persoanele apropiate conducerii blocului „Pobeda”, Tauber a reușit să iasă basma curată din această situație.
Motivul pentru care aceasta a fost lăsată în libertate, susțin sursele noastre, este faptul că autoritățile ruse nu o pot acuza legal de furtul banilor. În caz contrar, acest lucru ar echivala cu recunoașterea oficială, de către Moscova, a finanțării acțiunilor subversive împotriva Republicii Moldova și a autorităților constituționale.
Astfel, Tauber defilează pe „cal alb”, fiind păzită de oamenii lui Șor, iar în culise îl alintă pe condamnatul fugar cu apelative tandre, precum „kationok”, „kisunea”, „kisea” – transformând o relație politică murdară într-un spectacol de telenovelă ieftină.
Între timp, Cioban continuă să investigheze liderii locali. Astfel, acesta își folosește legăturile din MAI și CNA pentru a obține informații despre dosarele penale care vizează oamenii din gruparea „ȘOR” și, totodată, oferă organelor de drept informații despre membrii blocului care trebuie neutralizați.
În lista celor ce urmează a fi anihilați se regăsește și avocatul Nicolae Bojenco care acum trei săptămâni, împreună cu un alt membru al grupării „ȘOR”, Mihail Cîrnici, ar fi hărțuit sexual și agresat o chelneriță într-un local din orașul Leova, unde cei doi au fost trimiși pentru destabilizări în contextul vizitei în localitate a prim-ministrului Dorin Recean.
Totodată, printre cei care ar urma să ajungă pe mâna organelor de drept se numără și Iuri Kuznețov, șef-adjunct al Direcției relații externe din cadrul Comitetului executiv al Găgăuziei. De menționat că atât Bojenco, cât și Kuznețov sunt considerați ca fiind persoane apropiate de Marina Tauber.
O altă persoană care ar urma să fie „sacrificată” este Ionel Ojoc, fostul candidat al grupării „ȘOR” la funcția de primar al satului Moara de Piatră din Drochia.
Liderul organizației teritoriale a partidului „Șansă” din Dondușeni, Cristina Crudu, la fel ar urma să fie trasă la răspundere. În februarie 2024, aceasta a fost implicată într-un accident rutier în timp ce se deplasa în Chișinău la un protest plătit de Șor.
Totodată, Deschide.MD a scris în octombrie 2024 despre faptul că, în cadrul alegerilor prezidențiale, Cristina Crudu a îndemnat activiștii și susținătorii blocului „Pobeda” să voteze pentru Victoria Furtună, menționând că aceasta a fost indicația conducerii formațiunii.
În prezent, Vladimir Cioban anchetează nu doar furturile interne. Sursele noastre spun că acesta are acum rolul de a proteja din interior partidele-satelit „Șansă” și „Renaștere” și de a raporta în timp real Moscovei fiecare mișcare a autorităților moldovenești.
01.04.2026
17:02
252
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
16:51
195
Târgurile de Cariere aduc la aceeași masă tinerii și angajatorii din întreaga țară
01.04.2026
16:17
319
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu, care a provocat SCUMPIREA carburanților pe piața mondială, pe cale să se ÎNCHEIE. Trump anunță că Iranul a cedat. Condiția pusă de SUA pentru a se ajunge la pace
01.04.2026
15:57
249
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
15:42
280
Guvernul actualizează regulile fitosanitare pentru plante și produse vegetale, aliniind Republica Moldova la normele UE
01.04.2026
15:36
289
Moldova accelerează modernizarea energetică și integrarea în piața UE, în pofida atacurilor și riscurilor regionale
301
Anthropic, probleme cu Claude Code: utilizatorii își epuizează prea repede tokenurile, compania promite remedierea situației
01.04.2026
14:24
318
AIPA a acordat în martie subvenții de 166 milioane de lei pentru fermieri, ferme zootehnice și proiecte rurale
01.04.2026
13:50
316
MIDR preia modelul leton pentru modernizarea transportului public de pasageri în Republica Moldova
01.04.2026
13:49
367
Guvernul înăsprește regulile de import pentru produsele de origine animală, pentru mai multă siguranță alimentară în Republica Moldova
01.04.2026
17:02
2
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
16:51
89
Târgurile de Cariere aduc la aceeași masă tinerii și angajatorii din întreaga țară
01.04.2026
16:17
259
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu, care a provocat SCUMPIREA carburanților pe piața mondială, pe cale să se ÎNCHEIE. Trump anunță că Iranul a cedat. Condiția pusă de SUA pentru a se ajunge la pace
01.04.2026
15:57
224
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
15:42
248
Guvernul actualizează regulile fitosanitare pentru plante și produse vegetale, aliniind Republica Moldova la normele UE
01.04.2026
15:36
258
Moldova accelerează modernizarea energetică și integrarea în piața UE, în pofida atacurilor și riscurilor regionale
272
Anthropic, probleme cu Claude Code: utilizatorii își epuizează prea repede tokenurile, compania promite remedierea situației
01.04.2026
14:24
277
AIPA a acordat în martie subvenții de 166 milioane de lei pentru fermieri, ferme zootehnice și proiecte rurale
01.04.2026
13:50
302
MIDR preia modelul leton pentru modernizarea transportului public de pasageri în Republica Moldova
01.04.2026
13:49
353
Guvernul înăsprește regulile de import pentru produsele de origine animală, pentru mai multă siguranță alimentară în Republica Moldova
01.04.2026
13:27
399
Guvernul prelungește termenul de privatizare a locuințelor și interzice buteliile de gaz în blocurile locative
01.04.2026
13:25
342
MIDR analizează la Riga modele letone pentru modernizarea și organizarea transportului rutier de pasageri
01.04.2026
13:05
354
Vitalie Mîța discută cu Expertise France noi priorități pentru securitate și eficiență energetică în Republica Moldova
01.04.2026
12:45
419
Lucrări avansate pe Nistru la sistemul de irigare Crocmaz–Căplani–Tudora, care va asigura apă pentru 2500 ha de terenuri agricole
01.04.2026
12:34
399
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
01.04.2026
12:32
413
Maia Sandu, la Riga: „Europa va fi mai puternică și mai sigură cu Moldova în interiorul Uniunii Europene”
01.04.2026
12:21
390
Ministerul Energiei cere investiții urgente în rețelele electrice uzate pentru a permite integrarea energiei regenerabile și a evita noi blackout-uri
01.04.2026
12:06
475
Prima uzină de procesare a subproduselor de origine animală din Republica Moldova, gata de lansare și esențială pentru exportul pe piața UE
01.04.2026
11:54
467
Guvernul schimbă regulile pentru master: creditele se acumulează pe un an, plagiații nu mai pot fi restabiliți, iar examenele orale devin prioritate
01.04.2026
11:44
392
Vezi componența celor 12 grupe de la Cupa Mondială 2026, după ultimele meciuri de baraj
01.04.2026
11:24
556
Noi DETALII despre procurorul și polițiștii reținuți în dosarul mitei de 400 000 de dolari. Ce urmau să mușamalizeze aceștia
01.04.2026
11:20
347
Ziua Internațională a Păsărilor: investiții record și acces extins la piața UE pentru sectorul avicol din Republica Moldova
01.04.2026
11:15
297
Veste bună pentru moldovenii din Irlanda: permisele de conducere moldovenești vor pytea fi preschimbate fără examene suplimentare
01.04.2026
10:59
392
Autoritățile sunt gată să ABROGE starea de urgență în sectorul energetic. Premierul Munteanu: Nu a fost niciodată o măsură politică... Starea de urgență nu va fi menținută nici măcar o zi în plus față de cât este necesar”
01.04.2026
10:11
432
Moldova își consolidează securitatea energetică alături de UE: discuții la Chișinău despre tranziția către energie verde
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














