(DOC) Ministerul Apărării „PIERDE” Aeroportul Internațional Mărculești. Cine va fi următorul PROPRIETAR
7191
Întreprinderea de Stat „Aeroportul Internațional Mărculești” urmează să fie transmisă de Ministerului Apărării în gestiunea Ministerului Economiei. O hotărâre în acest sens figurează pe ordinea de zi a ședinței Guvernului, care va avea loc la începutul săptămânii viitoare.
Potrivit deciziei, transmiterea întreprinderii se va efectua în termen de o lună, iar Ministerul Economiei va exercita funcțiile de fondator al întreprinderii și va asigura operarea modificărilor necesare în documentele de constituire.
CITIȚI și Clanul de la Aeroportul Mărculești
Autoritățile au decis să facă această schimbare din cauza că „activitatea întreprinderii se înrăutățește în mod constant”. „Evoluția indicatorilor principali ai întreprinderii denotă o situație precară. Astfel, venitul din vânzări a scăzut de la peste 39 de milioane de lei în anul 2014, până la circa 7,5 milioane de lei în anul 2015. Doar pierderile din 2015 sunt de peste 20 de milioane. Este concludent faptul că aceste rezultate se datorează unei gestionări ineficiente atât în aspect managerial, cât și corporativ”, se arată în nota informativă a proiectului de hotărâre.
Doar în ultimii trei ani autoritățile au calculat pierderi în mărime de 54 de milioane de lei la această întreprindere de stat.
Aeroportul Internațional Mărculești a fost fondat în anul 2004 în baza unității militare din Mărculești, cu o suprafață de 265,2 hectare. La 10 iulie 2008 Parlamentul a aprobat Legea cu privire la Aeroportul Internațional Liber „Mărculești”. Legea prevede crearea unei zone economice libere, în baza infrastructurii și teritoriul aeroportului, precum și un regim vamal și fiscal preferențial, în vedere asigurării unui climat investițional favorabil pentru atragerea investițiilor și realizarea proiectelor economice.
Actualmente, la Aeroportul Internațional Liber „Mărculești” activează 8 rezidenți, dintre care 6 arendează terenuri cu suprafața totală de 50,798 ha și încăperi cu suprafața de peste 18 mii metri pătrați. Șapte rezidenți activează de la fondarea AIL „Mărculești”, iar pe parcursul ultimilor 8 ani s-a înregistrat un singur agent economic.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















