DOC // Autoritatea Națională pentru Integritate a decis să VERIFICE averea apropiaților lui Igor Dodon: „Pentru ANI a fost o adevărată SURPRIZĂ cum poți supraviețui timp de trei ani doar cu 139 lei pe lună…”
5607
Autoritatea Națională pentru Integritate (ANI) a inițiat, la solicitarea deputatului Iurie Reniță, controlul „privind respectarea regimului juridic al declarării averii și intereselor persoanele” în privința a doi deputați socialiști, precum și a secretarului Comisiei Electorale Centrale, delegat de Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM).
Primul vizat de ANI este secretarul executiv al PSRM, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Bătrîncea.
„Sunt sigur că și pentru ANI a fost o adevărată surpriză (fizică, financiară, dar și alimentară!) cum poți supraviețui timp de trei ani doar cu 139 de lei pe lună (conform datelor oficiale prezentate de deputatulVladislav Bătrîncea)”, a menționat Reniță.
În vizorul ANI este și un alt lider al socialiștilor, Vasile Bolea, deși anterior instituția a luat apă în gură în privința acestuia.
„Partea inedită a prezentei scrisorii de la ANI constă în faptul că aceasta diferă radical de un alt răspuns, exact despre aceeași persoană (deputatul Vasile Bolea) și exact la același subiect (cazul Bahamas). N-aș vrea să cred că la ANI activează experți dependenți de fluctuațiile politice care se produc la noi (rog să vedeți ambele răspunsuri de la ANI în cazul lui Vasile Bolea)”.

Cea de-a treia scrisoare prezentată de Reniță se referă la secretarul Comisiei Electorale Centrale, Maxim Lebedinschi.
„Acesta este unul dintre cei mai agreați prieteni ai lui Igor Dodon. ANI mă informează că și în cazul acestuia a fost inițiată procedura de control privind eventuală încălcare a regimului juridic de declarare a averii și intereselor personale (iarăși faimosul caz Bahamas). ANI și Procuratura Generală să-și facă treaba, fără excepție, în strictă conformitate cu legea, astfel ca să nu mai primim răspunsuri diametral opuse de la aceeași instituție, ce vizează aceeași persoană, dar și același caz”, a punctat deputatul.
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
30.10.2026
15:54
30.10.2026
15:35
30.10.2026
14:55
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026















