DOC // Au achitat câte 923 de euro pe metru pătrat, dar au rămas FĂRĂ apartamente în Chișinău: Administrator de insolvabilitate, companie de construcții, dar și un JUDECĂTOR, acuzați de complicitate într-o SCHEMĂ cu prejudicii de sute de mii de euro
16756
PLÂNGERE // Păgubiții acuză tergiversarea intenționată a ședințelor de judecată și au sesizat Procuratura Anticorupție
Cel puțin 15 titulari de apartamente din strada Pietrarilor nr. 10/6 și 10/5 din Chișinău au realizat de curând că investițiile lor de sute de mii de euro s-au dus pe apa sâmbetei, în urma unei scheme care ar fi fost pusă la cale de un administrator de insolvabilitate autorizat. Unii dintre ei au plătit câte peste 920 de euro per metru pătrat, dar nu și-au mai văzut apartamentele, care au ajuns să fie vândute de câteva ori în timp ce instanța de judecată încearcă să stabilească cine are dreptate.
Păgubașii acuză administratorul de insolvabilitate de ilegalități, comise în complicitate cu reprezentanții firmei de construcție, un registrator și un judecător. De partea cealaltă, directorul firmei de construcție spune că el nu a făcut decât să-și recupereze datoriile, după ce „a salvat națiunea”, iar administratorul autorizat se ascunde și de creditorii păcăliți, și de presă. În luna iulie curent, Parlamentul a operat modificări la legislație și a înăsprit pedepsele pentru administratorii autorizați care comit ilegalități.
Investiție în 2008, creditor garantat în 2014
Unul dintre titulari susține că s-a adresat în instanța de judecată, însă apartamentul pentru care a plătit aproape 40 de mii de euro a fost vândut, până la prima ședință, de trei ori timp de câteva luni, în anul 2021.
Eduard H., în vârstă de 47 de ani, povestește că a semnat contractul de antrepriză cu „Fame-CV Construction” SRL încă din anul 2008. Acesta a plătit 33 000 de euro pentru apartamentul nr. 19 cu o suprafață de 106,9 m2 din str. Lacului nr. 57, mun. Chișinău. Calvarul a început pe 17 noiembrie 2009, atunci când, printr-o hotărâre a Curții de Apel Economice, a fost intentat procesul de insolvabilitate în privința SRL „Fame CV-Construction”. În calitate de administrator al insolvabilității a fost numit Dumitru Chicu, care ulterior a fost destituit din această funcție, iar în locul său a fost numit Nicolae Bostan.
După un proces epuizant, Eduard H. a fost validat în anul 2014 de către Curtea de Apel Chișinău (judecător Sergiu Arnăut) în calitate de creditor garantat, cu o creanță de 33 000 de euro.
Astfel, Eduard H. a obținut atunci statutul de creditor garantat, investitor al blocului locativ din str. Pietrarilor nr. 10/5, ap. 75, în cadrul procedurii de insolvabilitate intentată SRL „Fame-CV Construction”.
Apartament aflat în litigiu, vândut de trei ori
Bărbatul afirmă că a semnat ulterior două acorduri adiționale la contractul de investiții și a achitat în total suma de 38 420 de euro pentru un apartament de 41,6 metri pătrați pe strada Pietrarilor 10/5 din Chișinău, ultima plată fiind efectuată în toamna anului 2020.
Eduard a achitat câte 923 de euro pentru un metru pătrat, iar când a mers să ridice cheile, administratorul i-a mai cerut încă 100 de euro per metru pătrat. Pentru că nu i-a prezentat acte care să confirme majorarea prețului până la 1 023 de euro per metru pătrat, bărbatul s-a adresat, pe 16 aprilie 2021, în judecată, cerând obligarea lui Nicolae Bostan să transmită apartamentul nr. 75 în posesia sa. După patru ședințe de judecată, în care Nicolae Bostan a solicitat amânări sau nu s-a prezentat, păgubitul a aflat că apartamentul despre care credea că este al său, în condițiile în care plătise câte 923 de euro pentru un metru pătrat, a fost vândut succesiv de trei ori până la data primei ședințe de judecată - 1 decembrie 2021.
Jurist de profesie, acesta se întreabă cum a fost posibil ca un apartament aflat în litigiu să fie revândut de atâtea ori și bănuiește că acest lucru ar fi fost știut și de către magistratul Judecătoriei Chișinău, sediul Botanica, Gheorghe Mîțu.
„Este foarte posibil că administratorul de insolvabilitate, cu complicitatea judecătorului Gheorghe Mîțu, nu a informat și supus dezbaterilor judecătorești faptul înstrăinării apartamentului în litigiu. Acțiunea criminală a fost tăinuită, creându-mi sentimentul fals precum că actul de justiție în legătură cu apartamentul și transmiterea dreptului de proprietate urmează a fi efectuat doar de instanța de judecată. Asta deși apartamentul, la data primei ședințe în judecată - 1 decembrie 2021, era vândut succesiv de trei ori”, afirmă păgubitul.
Licitație cu dedicație și plângere la Procuratura Anticorupție
În plângerea depusă la Procuratura Anticorupție, Eduard H. explică în detalii schema prin care, în afară de el, și alți 14 titulari de apartamente s-au pomenit în stradă și solicită ca Bostan să fie cercetat penal pentru abuz de putere sau abuz de serviciu. Procurorii au trimis sesizarea la Centrul Național Anticorupție.
El afirmă că, în august 2021, adică la patru luni după ce s-a adresat în judecată, administratorul Nicolae Bostan a acceptat ca firma de construcții „Exfactor-Grup”, cea care a construit apartamentele, să dobândească cele 15 apartamente sub prețul de piață și sub prețul de cost al antreprizei, dar din contul prejudicierii creditorilor garantați, care plătiseră deja banii pentru apartamentele lor. Mai exact, „Exfactor-Grup” a „cumpărat” apartamentele respective cu 360 de euro metrul pătrat, în timp ce Eduard H. și ceilalți creditori au achitat cu 563 de euro mai mult.
Păgubitul acuză că, în afara faptului că licitația a fost organizată de administratorul Nicolae Bostan cu numeroase încălcări ale Legii cu privire la insolvabilitate, adică fără a fi întocmit raportul de evaluare asupra bunurilor imobile, fără notificarea creditorului garantat, licitația ar fi fost organizată cu dedicație, pentru un singur participant prestabilit - SRL „Exfactor Grup”, companie implicată în ultimii ani în tranzacții de zeci de milioane cu proprietăți afiliate lui Ilan Șor și Vlad Plahotniuc.

„Apartamentele nu au fost puse în vânzare în mod separat, ci ca un lot unic la prețul minim de 355 896 de euro, or ne dăm seama foarte clar că asemenea ofertă este imposibil de onorat, în condiții obișnuite de potențialii cumpărători, cu atât mai puțin de creditorii garantați care au tot fost înșelați pe parcursul a aproape 15 ani de când a fost încheiat contratul de investiție în construcția spațiului locativ. Era imposibil ca un creditor garantat, ca și subsemnatul, să plătească acontul în valoare de 10% - 35 589,60 de euro, pentru lotul unic scos la licitație de Nicolae Bostan, situație care demonstrează intenția directă de a prejudicia creditorii garantați, care de fapt așteptau să intre în posesia spațiului locativ contractat, fără să bănuiască ceva vizavi de acțiunile lui Nicolae Bostan, în complicitate cu SRL „Exfactor Grup”.
Înregistrarea primară a dreptului de proprietate, urmare a licitației, a fost efectuată de registratorul Sorina Burlacu, care era obligată să verifice legalitatea actelor depuse.
La scurt timp de la licitația organizată de Nicolae Bostan, care ar fi fost ilegală, „Exfactor Grup” a vândut, pe 18 noiembrie 2021, apartamentul nr. 75 din str. Pietrarilor nr. 10/5 către SRL „Okey imobil”. În prezent, proprietarul apartamentului este Polina P., care are a înregistrat contractul de vânzare-cumpărare pe 15 decembrie 2021.
„Aceeași procedură ilegală de vânzare la licitația trucată a fost aplicată în privința mai multor apartamente, conform procesului-verbal din 23 august 2021. Prejudiciul este de ordinul sutelor de mii de euro, în condițiile în care alți 14 titulari de apartamente din str. Pietrarilor nr. 10/6 și 10/5 au fost deposedați abuziv de bunurile lor”, a punctat Eduard H.
În prezent, cel puțin cinci proprietari de apartamente în cele două blocuri s-au adresat în judecată și își revendică dreptul asupra locuințelor pentru care au achitat bani grei.
Afacerea Bostan – Tonu: „Noi am fost salvatorii națiunii”
Administratorul de insolvabilitate, Nicolae Bostan, are telefonul închis de mai multă vreme și nu poate fi găsit nici la biroul său de la Botanica. Nici marți și nici miercuri dimineață, 13 și 14 septembrie curent, acesta nu era la serviciu, iar păgubiții spun că el „fuge și se ascunde” de ei de câteva luni.
La telefonul fix de la birou ne-a răspuns un bărbat, care ne-a rugat să revenim mai târziu: „Domnul Bostan activează, dar acum e la o judecată”. Același bărbat ne-a spus „mai târziu” că Nicolae Bostan „a ieșit numai ce din oficiu”. La fel, Bostan „ieșea numai ce din oficiu” de fiecare dată când am telefonat ulterior.
Faptul că Nicolae Bostan este „de negăsit” l-a confirmat pentru Ziarul NAȚIONAL și Vladimir Tonu, directorul companiei de construcție „Exfactor Grup”, care a intrat în posesia celor 15 apartamente pentru care proprietarii inițiali au achitat bani. Tonu spune că Bostan nu i-a răspuns nici lui la telefon, deși „îl caut de două-trei săptămâni”, dar nici la mesajele lăsate pe rețelele de socializare. Cu toate acestea, Vladimir Tonu ne-a spus că va încerca să-l găsească pentru a ne „organiza” o discuție, deși neagă faptul că sunt apropiați, lucru care nu s-a mai întâmplat.
Cât despre „afacerea” cu apartamente, Vladimir Tonu pretinde că totul a fost legal și că firma sa a primit imobilele în contul datoriei de circa 10 milioane e lei pe care administratorul de insolvabilitate o avea pentru construcția celor două blocuri locative.
„Exfactor Grup” a apărut în peisaj acum cinci ani, când Adunarea Generală a Creditorilor a decis în 2017 să fie găsită o companie de construcție care să finalizeze cele două blocuri de locuit, aceștia fiind de acord să plătească o sumă suplimentară la cea inițială. Unul dintre blocuri avea atunci trei etaje construite, iar altul – patru.
„Noi am fost salvatorul națiunii”, exclamă Tonu, acuzând în același timp „numai bătăi de cap” în ceea ce privește blocurile de pe str. Pietrarilor.
Vladimir Tonu susține că în cazul celor 15 apartamente cu bucluc ar fi vorba de „rău-platnici”, luându-i partea administratorului: „Oamenii nu au achitat și compania le-a vândut apartamentele. Aici conduce comitetul creditorilor și instanța de judecată. Bostan a vândut apartamentele în temeiul unei cauze de neachitare a uneia dintre părți”.
Totuși, directorul companiei de construcții „nu este sigur 100%” de acest lucru și îi sfătuiește pe păgubiți să scrie plângeri la procuratură.
Întrebat de ce a vândut atât de rapid apartamentul nr.75 unei firme imobiliare (!), Tonu a afirmat că în unele cazuri a schimbat apartamente pe materiale de construcție, iar în altele - a cedat bunurile în contul datoriilor avute față de subcontractori.
Administratorii autorizați ce comit acte reprobabile, fără licență
Zvonurile despre dezmățul unor administratori de insolvabilitate au ajuns și la nivel înalt. Deputații au aprobat la finele lunii iulie curent, în lectură finală, un proiect de lege care sporește gradul de răspundere disciplinară pentru administratorii autorizați (de insolvabilitate). În cazul încălcărilor grave, aceștia ar putea să fie lipsiți de dreptul de a activa, iar în unele cazuri ar putea pierde și licența.
Una dintre prevederile documentului presupune extinderea subiecților care au dreptul să sesizeze Comisia de autorizare și disciplină în privința abaterilor disciplinare ale administratorilor.
De asemenea, a fost uniformizat termenul de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare în privința administratorilor. Aceștia vor putea fi sancționați în termen de trei ani de la data săvârșirii tuturor abaterilor disciplinare.
„Acest proiect este foarte important, anume pentru a preveni și a sancționa abuzurile admise de către administratorii autorizați. În prezent, legislația lasă loc de interpretări privind formularea abaterilor disciplinare ale administratorilor autorizați sau aplicarea sancțiunilor, iar administratorii care încalcă intenționat prevederile legii, aducând prejudicii majore participanților la procesul de insolvabilitate, rămân nepedepsiți. Astfel de practici nu mai pot fi tolerate și trebuie pedepsite”, a declarat anterior ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.
15.06.2026
16:20
164
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
15:37
242
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
282
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
279
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
13:31
361
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
366
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
386
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
426
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
646
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
666
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
909
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1324
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
15.06.2026
16:20
122
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
15:37
229
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
276
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
271
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
13:31
356
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
355
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
381
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
422
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
639
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
663
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
902
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1317
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2634
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1511
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
2060
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1943
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
2020
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2473
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2166
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1986
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
2033
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1896
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
2568
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
2305
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
2285
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














