Divorțată și săracă, dar nu singură

Soartă // A ajuns la limita sărăciei, dar încearcă din răsputeri să le dea copiilor ei tot ce au nevoie, chiar dacă nu sunt în rând cu semenii lor

Într-o căsuță de doar câțiva metri pătrați, care stă să se dărâme, se înghesuie trei copii și-o mamă. Aici mănâncă, aici fac baie, dorm și își fac temele de la școală. Trei copii, între care unul cu dizabilități, așteaptă în fiecare zi ca mama să le pună ceva de-ale gurii pe masă și să stea la călduț. Așa arată viața Tatianei Scoliar din satul Lipcani, raionul Briceni, și a celor trei copii ai săi.

Viață de zilier la 18 ani

Își iubește ca ochii din cap cei trei copii, două fete și un băiat, și face tot ce-i stă în puteri ca să-i vadă pe aceștia mari și ajunși gospodari la casele lor. Până atunci are de înfruntat multe greutăți. Copila cea mai mare a terminat școala, iar pentru că nu a avut banii necesari să o înscrie mai departe la studii ca să învețe o meserie, fetița muncește zilier la liderii din localitate. „Sărmănica, la 18 ani împliniți, este nevoită să se trezească dis-de-dimineață și să muncească toată ziua în câmp. Dar ce să facem, dacă nu ne ajung bani? Unde în altă parte să o angajez la muncă?”, ni se plânge femeia.

Fără un serviciu stabil și cu un copil bolnav

Nici Tatiana nu are un loc stabil de muncă. A lucrat măturător în sat, dar când s-a încheiat contractul a rămas „iar pe drumuri”. Singurii bani din care trăiesc este pensia de invaliditate a unui copil și remunerarea pe care o ia fata mai mare. „Iată, închipuiți-vă cum trăim. La începutul lunii noiembrie, trebuie să merg la Chișinău să trec un control medical cu fetița bolnavă. Nu știu din ce bani să ajung acolo și nici de la cine să împrumut. Dar dacă nu o să merg, nu-mi vor plăti și puținii bani pe care mi-i dau de la stat”, cade pe gânduri Tatiana, în timp ce-i îndreaptă grijuliu paltonul fetiței.

La măturat cu un copil bolnav și cu altul mic

Ar merge în altă localitate la muncă, „dar ce să fac cu copilul bolnav și cu cel mai mic, elev în clasa a doua?”, întreabă Tatiana. Boala de care suferă fetița o obligă pe mamă să fie mereu cu ea. Pe lângă dizabilitatea locomotorie, fetița face deseori crize de epilepsie. „Se întâmplă uneori să facă asemenea crize de două sau trei ori pe zi. Cade jos și timp de câteva minute se zbate în convulsii. Nu pot să o las singură acasă și când veneam la măturat prin parc sau stradă, trebuia s-o iau cu mine, să stea în ochii mei. Îmi era foarte greu. Să o las acasă cu băiețelul mai mic îmi era frică. El este abia în clasa a doua, se putea speria. Cea mai mare era la muncă. Așa că eram nevoită să-i iau pe ambii cu mine la lucru. Eu măturam, iar ei din urma mea. Mă mai ajutau, îmi duceau cotiga, mai dădeau și eu cu mătura din colo-ncoace. Alte rude care să ne ajute nu avem aici. Vecinii… fiecare cu problemele sale. Așa că ne descurcăm cum putem. Și o să ne descurcăm”, se îmbărbătează femeia.

Nu știe nimic de tatăl copiilor

De tatăl copiilor, nici pomeneală. „Nu ne ajută cu nimic. De când a plecat de la noi, nu mai știm nimic de el. Când a înțeles că o ducem greu, ne-a lăsat și a plecat. Eu nu pot să-mi las copiii de izbeliște, să mă duc și eu undeva singură. E tot ce am mai scump pe această lume. Iată băiețelul învață bine la școală, mi-l laudă profesoara. Or crește ei cumva. Mă rog Domnului să fiu sănătoasă ca să-i pot ridica, nu cumva să mă îmbolnăvesc și să rămână ei pe drumuri”, susține mama copiilor.

În așteptarea unei case mari și arătoase

Dorința cea mare a femeii este să aibă o casă a lor, una mare și arătoasă. Nu are bani să-și ridice una, dar nici pentru a o repara pe cea în care locuiesc acum. Aceasta stă gata să se risipească, iar banii pe care îi primesc mama și fiica abia de-i ajung să se întrețină și să procure medicamente pentru fetița bolnavă. „Acoperișul practic cade, iar o reparație cosmetică nu ar ajuta. S-au oferit niște cunoștințe să ne ajute – să locuim în gospodăria lor și să avem grijă de ea în timpul când sunt plecați de-acasă. O să trecem acolo, pentru că în căsuța noastră din iarnă nu ieșim”, zice tristă Tatiana Scoliar.

Atunci când se vor întoarce stăpânii, femeia nu știe încotro o vor apuca. Până atunci, casa unde și-a legănat copiii riscă să se facă una cu pământul, dacă nu o va repara.