Directoarea JOC-ului, Aliona Baroncea-Strâmbeanu, RĂSPUNS pentru fiica lui Vladimir Curbet, care acuză conducerea ansamblului că ar vrea să facă uitat numele tatălui său: „Declarații nefondate, iresponsabile”

Viorica Curbet, fiica regretatului director artistic al Ansamblului de Stat JOC, Vladimir Curbet, stabilită în Elveția, cităm din Ziarul NAȚIONAL și „KP”, „declară război actualilor conducători ai colectivului JOC care vor să-și însușească operele tatălui ei… care a montat circa 50 de dansuri populare”, iar acum unii vor „să-i facă uitat numele” etc.

Am înțeles că pricina „războiului” constă în totala necunoaștere a istoriei celebrului colectiv, a timpului în care acesta a activat și că, de fapt, constă în bani și avantajele de altădată. Dacă fiica ar fi citit ce scrie tatăl ei în cartea sa de căpătâi „La vatra jocului strămoșesc”, apărută în 2005, ar fi aflat că JOC-ul nu e proprietatea familiei Curbet, ci este a statului. Nu înțelegem care e contribuția dânsei la acest ansamblu și cu ce drept insultă, calomniază, amenință noua conducere și îi perturbează activitatea.

Pentru doamna Curbet și cei interesați, prezentăm o mică istorie a JOC-ului. Începuturile lui se duc spre anul în 1930, în RASSM. Ca ansamblu profesionist, a fost instituit la 13 august 1945, când a fost mutat de la Tiraspol la Chișinău. Primii directori-coregrafi au fost Leonid Leonardi, tatăl regretatului balerin Petre Leonardi, și Leonid Zelțman. Denumirea de „JOC” i-a fost dată abia în 1958 și e preluată de la Suita de dansuri populare „JOC”, montată de coregraful sovietic Igor Moiseev de la Moscova.

JOC-ul e opera a mai multor coregrafi din Moldova, România, Bulgaria, Iugoslavia, Albania, Ungaria, Ucraina, Rusia, Azerbaidjan (Iacobson, Varcavițschi, Moiseev, Harlampiev, Dimitrov, Cutev, Baciu, Buciu, Vatamaniuc, Dragomir, Leonti, Putnic, Dejo Letai, Nosali, Hanamirean, Șostak, Bolotov) și a mai multor maeștri de balet, printre ei și maestrul Evgheni Sandul, care activează aici de 47 de ani. A mai multor șefi de orchestră și compozitori (Duda, Aranov, Burdin, Rotaru, Mustea, Șevcișin, Chiriac, Negruți, Arvinte, Patriche, Goia). Să nu-l uităm și pe legendarul dansator Spiridon Mocanu, comparat de Moiseev cu Ceaplin, pe celebrii Ion Furnică, Petru Sandul, Gheorghe Forțu, Liubomir Iorga, Nadejda Pșenicinaia, care au câștigat medalii de aur la diverse olimpiade internaționale, până la Curbet. De altfel, maeștrii Vasile Goia și Vladimir Curbet au realizat împreună, în anii ’80, unele dintre cele mai de referință creații coregrafice de până azi: Carpații, Crăițele, Legenda Mărțișorului etc.

Vladimir Curbet a fost al 13-lea director al JOC-lui, cel mai longeviv în acest post (60 de ani), având realizări artistice memorabile. Adevărat, venirea sa în fruntea colectivului (a fost numit de ministrul Culturii, Artiom Lazarev) a coincis cu așa-numitul dezgheț comunist. Nichita Hrușciov condamnase cultul personalității lui Stalin și JOC-ul nu mai era obligat să monteze dansuri politico-tematice precum „Răscoala din Tatarbunar”, „Cotovski” etc.

Din păcate, cele relatate mai sus și încă multe altele nu pot fi văzute în Muzeul JOC-ului, creat și condus timp de peste 20 de ani de Tatiana Curbet, soția lui Curbet, acesta fiind consacrat, în principiu, unei singure persoane - lui Vladimir Curbet. Și nu e de mirare că Viorica Curbet crede că JOC-ul e creat de tatăl dânsei și, deci, e proprietatea familiei lor.

Noi, noua conducere, prețuim înalt activitatea lui Vladimir Curbet, luăm tot ce-i bun de la el, dar suntem datori să reparăm neatenția Muzeului față de predecesori. Nu pentru a ne „însuși opera tatălui ei, nu pentru a-i face numele uitat”, cum afirmă greșit Viorica Curbet. Noi suntem datori să facem dreptate talentaților înaintași, despre care, de altfel, Curbet scrie cu mult respect în cartea sa, „La vatra jocului strămoșesc”. Soția și fiica n-au citit această adevărată istorie despre dansul popular românesc dintre Nistru și Prut?

Viorica Curbet declară că maestrul de balet Evgheni Sandul și șeful orchestrei Vasile Goia vor să „creeze operele lor, să schimbe muzica, să schimbe pașii și figurile în dansuri, să schimbe costumele și se scrie că aceste dansuri le aparțin. Deci, să înlocuiască numele lui Curbet cu ale lor!”.

Declarații nefondate, iresponsabile, proces de intenție, pentru care dânsa va trebui să răspundă. Legea dreptului de autor acordă protecție autorilor, creației lor. „Însușirea” operei de către altă persoană se consideră fraudă și se condamnă prin lege.

Alte „perle” marca Viorica Curbet: „Costumele mirelui și miresei… (în dansul Nunta) sunt bune pentru un ospătar la restaurant”. De asemenea, subsemnata afirmă: „a avut tupeul… să spună că concertul JOC–lui, la „Mărțișor 2018”, a avut un succes nemaivăzut… Cum poate această femeie să spună o asemenea prostie? Cu ce drept?... Ce vrea să spună? Că pe timpul lui Curbet JOC nu avea un astfel de triumf, ca azi?”.

Normal ar fi fost ca „moștenitoarea” lui Curbet să aprecieze munca noastră, să se bucure că, după o hibernare de mai mulți ani, JOC-ul din nou triumfă, ridică sălile în picioare. Dânsa însă ne acuză. Și de ce? Fiindcă JOC-ul are succes. Comentariile, cum se spune, sunt de prisos.

Acum, despre „mașina personală a lui Vladimir Curbet… făcută cadou de domnul Voronin”. Un alt neadevăr. Fostul prim-ministru Vasile Tarlev a spus în fața întregului colectiv, înmânându-i cheile lui Vladimir Curbet: Domnul președinte, Vladimir Voronin, trimite în dar această mașină pentru Ansamblul JOC. Repet, pentru Ansamblul JOC.

În același interviu, din neatenție, ne informează că „personal îi cunoaște pe toți coregrafii (din străinătate) care lucrau cu Curbet și atunci când stăteau la masa mare”. Nu spune însă că dansurile, suitele acestora aveau, cu timpul, alt autor, nu cel adevărat. Unii dintre ei au protestat. Coregraful Tudor Vasilescu din România, autorul dansului „Dans de codru”, s-a adresat în scris către JOC, către Ministerul Culturii, cerând să i se respecte paternitatea asupra acestei creații. Să nu i se omită numele.

În marea ei dragoste pentru JOC,Viorica Curbet își permite s-o facă pe procurorul: „Știți cumva cum au fost create dansurile, doamnă Baroncea? Ați asistat la vreo repetiție al acestui MARE OM? Acest Eminescu al dansului moldovenesc? Cu ce drept, doamnă, și care vă sunt meritele în domeniu artei populare și coregrafice?”.

Spre dezamăgirea dânsei - sunt impusă să mă laud - am tot ceea ce dânsa crede că îmi lipsește. Am absolvit Institutul de Arte din Chișinău cu două Diplome cu Excelență: regie și actorie. Am notă maximă la dans și la culesul folclorului de prin satele Moldovei. Am lucrat la Ministerul Culturii din 1990 până în 2017, în Direcția arte, Învățământ Artistic și Industrii Culturale, mai întâi ca redactor, apoi, mai mulți ani rând, în calitate de șef de Direcție. Și, coincidență, ani de zile am fost responsabilă de Ansamblul JOC. Am asistat nu „la vreuna,” ci la nenumărate repetiții, cunosc absolut toate problemele acestui colectiv.

Îl cunosc pe Vladimir Curbet ca pe un om modest și nu era cazul să-l puneți într-o situație jenantă, comparându-l cu Eminescu. În timp de numai 2 ani, de când conduc acest colectiv, am reușit, totuși, să reînvii JOC–ul, am făcut ceea ce nu s-a făcut timp de peste 30 de ani: acoperiș nou al întregului sediu (nu mai punem străchini și cratițe în sălile de repetiții, când plouă). Am reparat capital dușurile, garderobele, odăile dansatorilor, blocurile sanitare, pardoselile în sălile de balet. Am realizat rebrandingul instituției, am creat un nou site al Baletului Național JOC, am redeschis Studioul de dans pentru copii JOC etc. Am făcut ordine în contabilitate, la secția cadre. Mă port cu respect față de toți angajații. Încerc, pe cât e posibil, să mă asemuiesc renumiților directori ai Filarmonicii Naționale, Alexandru Fedcu și Mihail Murzac, care nici ei „nu dansau și nu cântau la instrumente”, dar au înscris o pagină de aur în cultura noastră.

„Eu, ca moștenitoare a lui Curbet, care are drept de autor, voi merge înainte și voi scrie, și voi vorbi peste tot, ca numele lui Curbet să fie legat de „JOC” și ca „JOC”-ul să-i poarte într-o zi numele!”. Succes, doamnă!

Noi, noua conducere, vom proceda la fel. Vom stabili paternitatea tuturor creațiilor coreografice și muzicale, încercăm să găsim dosarele dansurilor montate, vom face un Muzeu obiectiv și divulg un secret despre ceea ce nu vom face. Nu vom ieși în scenă pentru a striga la public:

- Vă rugăm, nu aplaudați prea tare, nu vă ridicați în picioare, că se supără Viorica Curbet!

Dimpotrivă, pentru că perfecțiunea în artă nu are limite, vom munci continuu pentru a fi chemați la bis. Cum făcea maestrul Vladimir Curbet.