Dezvăluirile lui Vărzari: „Karamalak deține cote în toate afacerile din Moldova ale lui Tranga. Mi-a spus că tot timpul a fost împreună cu el”
2214
zeppelin.md Temutul Grigori Karamalak ar fi un apropiat al businessmanului Andrei Tranga și ar deține cote părți în toate afacerile acestuia din R. Moldova. Legătura dintre Tranga și Karamalak, alias „Bulgaru”, este consfințită și în denumirea companiei gestionate de primul „Trabo Plus” – Tranga și Bolgar, adică „Bulgaru”, plus alții. Cel puțin așa susține omul de afaceri Viorel Vărzari, care l-a denunțat pe Tranga pentru că a încercat să-l deposedeze de afacerea sa prin intermediul lui Karamalak.
Vărzari a reprodus, în cadrul unui interviu pentru zeppelin.md, discuția cu Andrei Tranga, după revenirea de la Moscova, unde a fost presat de „Bulgaru” să cedeze jumătate din afacerea sa.
„El mi-a spus: eu ți-am deschis cărțile, pentru că noi am văzut că ești un băiat deștept, muncitor. Practic mi-a spus că m-a racolat în grupare. Ai fost la om, ești de-al nostru. A început să-mi povestească… Ne cunoaștem cu domnul Grigori, prietenul meu, din anii 90, tot timpul am fost împreună cu el”, a spus Vărzari.
Potrivit lui, Tranga i-a spus deschis că „Bulgaru” deține o parte din afacerile sale. „A spus că nu poate fără Karamalak, pentru că în toate afacerile pe care le deține sau în care are cote părți, automat în ele o parte aparține și lui Karamalak”.
Mai mult, în businessul dezvoltat de „Trabo Plus” s-au regăsit și mulți oameni ai interlopului. „Când a fost arestat Karamalak foarte mulți oameni de-ai lui au rămas fără ocupație. Când a fost dezvoltată afacerea „Andy’s Pizza” era nevoie de oameni. Practic toate persoanele care pe urmă s-au eliberat din detenție, persoanele care au avut legături cu Karamalak, au fost preluate de Tranga. Pentru el a fost chiar o mândrie că a avut grijă de familia și copiii lui Karamalak aici, în Moldova. Mai mult, fostul șofer al lui Karamalak îi duce acum pe copiii lui Tranga”, povestește Vărzari.
De menționat că Grigori Karamalak a fost anunțat în căutare prin Interpol de către autoritățile din Moldova în 1998. El este invinuit de un sir de infracțiuni grave și deosebit de grave comise la sfârșitul anilor 90. Bulgaru a fost reținut de mai multe ori în Ucraina și Rusia, dar de fiecare dată a fost eliberat. În 2008 acesta a primit cetățenia Federației Ruse.
01.04.2026
15:57
577
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
12:34
610
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
01.04.2026
11:24
786
Noi DETALII despre procurorul și polițiștii reținuți în dosarul mitei de 400 000 de dolari. Ce urmau să mușamalizeze aceștia
31.03.2026
17:24
907
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
11:09
932
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
09:38
958
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
30.03.2026
15:47
746
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
11:22
974
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
1153
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:46
1916
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
01.04.2026
22:44
361
Apple lansează actualizare de securitate pentru iPhone și iPad mai vechi împotriva atacurilor DarkSword
394
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, explică pierderea procesului cu Pfizer: România plătește sute de milioane pentru zeci de milioane de doze necomandate
01.04.2026
20:40
466
WhatsApp avertizează circa 200 de utilizatori după ce au instalat o aplicație falsă creată de un producător de spyware guvernamental
01.04.2026
20:18
403
Salt de temperatură și posibile ploi slabe în Republica Moldova, joi 02.04.2026
01.04.2026
20:07
453
SpaceX pregătește în secret cel mai mare IPO din istorie, la o evaluare uriașă de 1,75 trilioane de dolari
01.04.2026
20:03
433
Startupul Cognichip vrea ca AI să proiecteze cipurile pentru AI și atrage o finanțare de 60 de milioane de dolari
453
Palantir pasează armatei responsabilitatea pentru utilizarea în război a inteligenței artificiale Maven
01.04.2026
19:08
635
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
01.04.2026
19:05
546
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
01.04.2026
18:34
438
Hasbro, lovită de un atac cibernetic: recuperarea ar putea dura câteva săptămâni
01.04.2026
18:18
446
Raportul privind Programul de susținere a romilor 2022-2025: progrese semnificative în educație, sănătate și protecție socială
01.04.2026
17:43
535
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
1530
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
16:51
500
Târgurile de Cariere aduc la aceeași masă tinerii și angajatorii din întreaga țară
01.04.2026
16:17
809
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu, care a provocat SCUMPIREA carburanților pe piața mondială, pe cale să se ÎNCHEIE. Trump anunță că Iranul a cedat. Condiția pusă de SUA pentru a se ajunge la pace
01.04.2026
15:57
568
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
15:42
548
Guvernul actualizează regulile fitosanitare pentru plante și produse vegetale, aliniind Republica Moldova la normele UE
01.04.2026
15:36
580
Moldova accelerează modernizarea energetică și integrarea în piața UE, în pofida atacurilor și riscurilor regionale
553
Anthropic, probleme cu Claude Code: utilizatorii își epuizează prea repede tokenurile, compania promite remedierea situației
01.04.2026
14:24
547
AIPA a acordat în martie subvenții de 166 milioane de lei pentru fermieri, ferme zootehnice și proiecte rurale
01.04.2026
13:50
497
MIDR preia modelul leton pentru modernizarea transportului public de pasageri în Republica Moldova
01.04.2026
13:49
572
Guvernul înăsprește regulile de import pentru produsele de origine animală, pentru mai multă siguranță alimentară în Republica Moldova
01.04.2026
13:27
631
Guvernul prelungește termenul de privatizare a locuințelor și interzice buteliile de gaz în blocurile locative
01.04.2026
13:25
553
MIDR analizează la Riga modele letone pentru modernizarea și organizarea transportului rutier de pasageri
01.04.2026
13:05
556
Vitalie Mîța discută cu Expertise France noi priorități pentru securitate și eficiență energetică în Republica Moldova
Apple lansează actualizare de securitate pentru iPhone și iPad mai vechi împotriva atacurilor DarkSword
WhatsApp avertizează circa 200 de utilizatori după ce au instalat o aplicație falsă creată de un producător de spyware guvernamental
Salt de temperatură și posibile ploi slabe în Republica Moldova, joi 02.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.29
1 USD
17.49
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














