Dezvăluiri de CULISE: „Igor Dodon va fi CONTESTAT în interiorul PSRM, pentru că sunt alte persoane de mare perspectivă acolo. Dodon e în DECLIN și trebuie să înțeleagă că vremea lui a trecut”
5254
Facebook Vremea lui Igor Dodon a trecut, iar deja fostul președinte al R. Moldova trebuie să se dea la o parte pentru ca Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) să se oprească din declin. În cazul în care nu o va face, atunci Dodon va fi contestat tot mai mult în interiorul PSRM, mai ales că în ultima perioadă i-a luat fața primarul general al capitalei, Ion Ceban. De această părere este analistul politic Igor Boțan.
„Igor Dodon rămâne după 23 decembrie fără vreo funcție oficială. Probabil va fi reales în funcția de președinte al PSRM, lucru care cu certitudine va fi contestat chiar în interiorul formațiunii, pentru că există persoane care arată mult mai bine și cu perspectivă. Mă refer, de exemplu, la primarul de Chișinău, Ion Ceban, care reușește să impresioneze”, a spus Boțan într-un interviu pentru Europa Liberă.
Sursa citată crede că Igor Dodon nu poate să se compare cu Vlad Plahotniuc, care controla totul în R. Moldova fără să aibă o funcție importantă în stat.
„Nu-l putem compara pe dl Dodon cu dl Plahotniuc. În primul rând, dl Plahotniuc tăcea și făcea. În cazul dlui Dodon, avem un personaj care procedează exact invers - vorbește, dar se teme să acționeze. Cât costă doar amenințările: „Nu vă jucați cu focul!”, „dau la bot”, după care nu a urmat nimic sau ceea cu ce ne speria dl Dodon? Da, că a organizat vreo 700 de proteste și niciunul din aceste proteste nu a avut impact. Deci, nu putem să-i comparăm, sunt persoane absolut diferite. Cred că dl Dodon e în declin și nu e foarte clar dacă are vreo perspectivă partinică, pentru că, așa cum spuneam, în partid sunt și alte figuri care ar putea să conteste rolul de lider al lui Igor Dodon”, precizează Igor Boțan.
În opinia analistului, la congresul din luna decembrie socialiștii ar trebui să pună în discuție cine preia frâiele partidului.
„E jenantă această situație când deputații convoacă Consiliul republican al PSRM pentru a anunța opinia publică că ei îl vor pe Igor Dodon la șefia partidului. În al doilea rând, această declarație a Consiliului republican demonstrează că în cadrul partidului nu există democrație internă, e straniu apriori să spui cine va fi ales lider până când nu se convoacă congresul și până când delegații nu decid cine candidează. Cred că dl Dodon încetul cu încetul trebuie să înțeleagă că vremea lui a trecut, trebuie să dea posibilitatea altor colegi din partid să se manifeste și să încerce să scoată formațiunea din impasul în care intră, iar pentru R. Moldova acest lucru chiar contează, oricare ar fi puterea de la Chișinău. E nevoie de o opoziție puternică și competentă, astfel încât să fie menționută o guvernare pro-activă, capabilă să rezolve problemele cu care se confruntă cetățenii”, a cinchis Igor Boțan.
04.07.2026
03:05
04.07.2026
02:04
04.07.2026
01:57
04.07.2026
01:28
04.07.2026
01:17
04.07.2026
00:18
03.07.2026
23:30
03.07.2026
23:04
03.07.2026
21:52
03.07.2026
21:04
04.07.2026
03:05
04.07.2026
02:04
04.07.2026
01:57
04.07.2026
01:28
04.07.2026
01:17
04.07.2026
00:18
03.07.2026
23:30
03.07.2026
23:04
03.07.2026
21:52
03.07.2026
21:04
03.07.2026
18:52
03.07.2026
18:06
03.07.2026
17:47
03.07.2026
17:24
03.07.2026
17:15
03.07.2026
16:01
03.07.2026
15:21
03.07.2026
15:13
03.07.2026
14:46
03.07.2026
14:09
03.07.2026
13:47
03.07.2026
13:34
03.07.2026
12:59
Lituania vrea arme nucleare pe teritoriul său pentru a descuraja Rusia
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova – Sâmbătă, 04.07.2026
Doi români trimiși după gratii în Marea Britanie pentru atacul cu cuțitul asupra unui jurnalist iranian, pus pe seama regimului de la Teheran
UE sancţionează şase oameni de ştiinţă ruşi, acuzaţi de implicare în otrăvirea lui Aleksei Navalnîi
















