Dezvăluire BOMBĂ despre „dosarul MILIARDULUI FURAT”: „Toată elita e pe acolo!”
44325
În viitorul apropiat ne așteaptă descoperiri incendiare cu privire la furtul din sistemul bancar, susține fostul premier Ion Sturza.
Potrivit lui, dincolo de rezultatele investigațiilor realizate de Kroll, care urmează să fie prezentate peste două săptămâni, în curând vor fi făcute publice și alte informații despre furt, pentru că investigații la acest subiect fac mai multe instituții de presă și nu doar.
Sturza afirmă că datele care vor fi prezentate vor șoca opinia publică pentru că vom regăsi în acele anchete cam toată elita politică de la noi.
„Recent a fost publicată o investigație care demonstrează legătura dintre intermediarul la importul energiei electrice și companiile off-shore implicate în furtul miliardului. Pot să vă spun așa, din 2009 am avut trei grupări care periodic au conlucrat, au acoperit politic anumite lucruri. O grupare a fost anihilată, băgată la pușcărie, alta astăzi este fugară iar cea de-a treia domină piața. Despre acea investigație pot să vă spun că dacă se va face un screening al circulației banilor, vor fi surprize despre unde ajunge fluxul banilor. Iată de ce acum europenii insistă mult pe un audit profund în sistemul bancar”, a explicat Sturza în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV Chișinău.
Referindu-se la dosarul Filat, Sturza a insistat că judecata în acest dosar trebuie să fie deschisă pentru că nu e vorba despre secrete privind securitatea statului, iar interesul public este major.
„Opinia publică ar avea de câștigat din competiția dintre procuror și avocat. Dosarul ar fi privit cu interes, ca un serial, un fel de „Roaba Isaura”. Argumentele procurorilor în vederea secretizării dosarului sunt contrare logicii. Dincolo de faptele sale, Vlad Filat are dreptul la un proces echitabil și o atitudine umană”, a precizat Sturza.
Despre Ilan Șor, fostul premier spune că nu crede că acesta ar fi arhitectul furtului, dar el este acum protejat ca să justifice arestul lui Filat.
„Efortul de a-l ține copăcel pe Șor pentru a-l înfunda pe Filat este evident. Șor este primul care ar trebui să stea la pușcărie și să scrie altceva decât scrie acum”, susține Sturza,
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















