Stiri

Descoperirea făcută după 12 ani în cazul atentatelor de la 11 septembrie

International 27.04.2013 10:08 Vizualizări524
Descoperirea făcută după 12 ani în cazul atentatelor de la 11 septembrie
Poliţia din New York a anunţat vineri că a găsit, în apropiere de locul atentatelor de la 11 Septembrie, o bucată de avion care provenea de la unul dintre aparatele care au lovit turnurile gemene ale World Trade Center, relatează AFP.

"O parte dintr-un tren de aterizare, care pare să provină de la unul dintre avioanele distruse la 11 Septembrie 2001, a fost descoperită înţepenită în spatele" a două imobile din Manhattan, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Paul Browne.

Cele două imobile, unul situat la 51 Park Place şi altul la 50 Murray Street, se află la două străzi distanţă de unde se afla World Trade Center.

Browne a adăugat că bucata din avion purta "un număr de identificare Boeing clar vizibil".

Acesta nu a precizat dimensiunea, însă postul de televiziune local NBC vorbea despre o bucată de aproximativ un metru jumătate.

Spaţiul dintre cele două imobile este extrem de îngust, ceea ce poate explica cum această bucată de avion le-a scăpat timp de aproape 12 ani anchetatorilor.

Poliţia "a stabilit un perimetru de securitate în jurul zonei, aşa cum face şi pentru scena unei crime, făcând fotografii şi limitând accesul", a precizat Browne într-un comunicat.

Este posibil ca o decizie să fie luată pentru a excava solul, în căutarea unor eventuale rămăşiţe umane, a adăugat acesta.

Această bucată de avion a fost descoperită din greşeală în urma unei inspecţii a părţii din spate a imobilului din 51 Park Place, la solicitarea proprietarului. Inspectorii au chemat poliţia miercuri, după ce au descoperit ceea ce credeau că este o maşinărie deteriorată.

2.753 de persoane au fost ucise în atentatele de la 11 Septembrie la New York, când două avioane de pasageri au fost prăbuşite de către comando-uri ale Al-Qaida în turnurile gemene ale World Trade Center.

Conform medicilor legişti, nicio urmă nu fost găsită pentru 1.122 dintre persoanele dispărute în potopul de oţel şi foc din timpul prăbuşirii turnurilor.

În total, aproximativ 21.817 rămăşiţe umane au fost găsite, dintre care doar 59 la sută au fost identificate, scrie
gandul.info
Autor: Ziarul National
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 17.42 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri