Descoperire ULUITOARE a unui adolescent de 15 ani. A descifrat un MISTER vechi de mii de ani
1706
Un adolescent de 15 ani din Quebec, Canada, a formulat o teorie conform căreia mayaşii construiau oraşe în funcţie de constelaţii şi în acest fel a reuşit să facă o descoperire uimitoare, indicând cu precizie localizarea unei astfel de aşezări umane necunoscute până acum.
William Gadoury, pasionat din copilărie de lumea mayaşă, a găsit 22 de constelaţii în Codexul Maya, le-a comparat cu hărţile de pe Google Earth şi şi-a dat seama că stelele corespund locaţiilor celor 117 edificii mayaşe.
În plus, a constatat că o a douăzeci şi treia constelaţie nu are corespondent şi a formulat o ipoteză conform căreia într-un loc ascuns şi inaccesibil din peninsula Yucatan, în Mexic, există un oraş necunoscut şi neexplorat.
Gadoury s-a transformat astfel într-o mică vedetă atât pentru cei de la Agenţia Spaţială din Canada, cât şi pentru cei de la NASA şi JAXA (Agenţia din Japonia).
Cercetările prin satelit realizate de diferite agenţii spaţiale internaţionale au relevat că există într-adevăr o piramidă şi alte 30 de edificii în locul indicat de adolescent, relatează Le Journal de Montreal.
Potrivit abc.es, citat de jurnalul.ro, este posibil ca puştiul de 15 ani să fi descoperit nu un simplu oraş, ci una din marile aşezări umane construite de mayaşi.
„Nu înţelegeam de ce mayaşii şi-au construit oraşele departe de râuri, pe terenuri nu tocmai fertile şi în munţi. Trebuia să existe un motiv şi, având în vedere faptul că adorau stelele, mi-a venit ideea să verific şi această ipoteză. Am fost surprins şi entuziasmat să îmi dau seama că celor mai strălucitoare constelaţii le corespundeau cele mai mari oraşe”, a povestit adolescentul jurnaliştilor.
Momentan, nimeni nu s-a aventurat în junglă pentru a face săpături. Doi arheologi mexicani au putut vedea cercetările şi ideile formulate William, dar nimeni nu s-a deplasat încă la locul indicat: „E o chestiune de bani. Organizarea unei expediţii presupune costuri exorbitante”, a explicat Armand LaRocque, unul dintre specialişti.
Arheologii i-au promis lui William că îl vor lua în expediţie îndată ce vor avea fondurile necesare pentru a o întreprinde, îndeplinindu-i astfel cea mai mare dorinţă. „Ar fi apogeul a trei ani de muncă şi visul vieţii mele”, a fost declaraţia adolescentului.
25.04.2026
08:29
352
Horoscopul zilei 25.04.2026
24.04.2026
23:42
529
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
563
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
610
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
571
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
639
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
773
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
681
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
594
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
599
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
25.04.2026
08:29
331
Horoscopul zilei 25.04.2026
24.04.2026
23:42
514
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
547
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
597
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
558
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
626
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
762
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
672
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
584
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
589
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
16:34
666
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
15:56
799
Bărbat dezbrăcat, cu cuțit, a blocat liftul și a sechestrat o mamă cu copilul ei în Chișinău
612
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
585
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
763
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
630
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
24.04.2026
14:19
619
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
13:59
584
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
24.04.2026
12:00
703
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
909
Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre provocările crizei energetice din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
720
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
708
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
681
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
737
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
744
Horoscopul zilei 24.04.2026
Horoscopul zilei 25.04.2026
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














