Descoperire macabră în Turcia: Șase cadavre au fost găsite pe mai multe plaje din Antalya, unele dintre ele cu membrele tăiate
3098
Opt cadavre au fost găsite, în şase zile, pe plajele din Antalya. Iniţial, autorităţile anunţaseră şapte trupuri neînsufleţite, însă o altă descoperire macabră a fost făcută azi dimineaţă, relatează presa turcă. Se crede că aceste cadavre au ajuns la țărm după scufundarea unei bărci cu imigranți ilegali.
Două cadavre au fost găsite dimineața, pe plaja unui hotel din staţiunea Kadriye, aflată în districtul Serik, provincia Antalya. Trupurile neînsufleţite se aflau la 500 de metri unul de celălalt, pe plajă.
După examinarea procurorului, cadavrele au fost trimise la Institutul de Medicină Legală din Antalya. Miercuri, pe plajele Alanya și Manavgat din Antalya, au fost descoperite cadavrele unui copil și cel al unui adult, iar alte două trupuri neînsufleţite au fost găsite în Manavgat.
Un alt cadavru a fost găsit în Serik, cu o zi înainte, iar duminică anchetatorii turci au mai descoperit un alt trup neînsufleţit pe plaja Aksu.
Investigația polițiștilor a indicat că trupurile neînsuflețite aparțineau unui grup de migranți din Orientul Mijlociu ce ar fi încercat să ajungă în Europa.
În luna decembrie, Ambasada Libanului în Ankara a anunțat că un vas cu 90 de migranți a plecat din Liban, însă conexiunea cu nava a fost pierdută la câteva ore după plecare.
21.10.2026
17:03
21.10.2026
16:45
21.10.2026
16:38
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
14:40
21.10.2026
14:36
21.10.2026
14:34
21.10.2026
17:03
21.10.2026
16:45
21.10.2026
16:38
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
14:40
21.10.2026
14:36
21.10.2026
14:34
21.10.2026
14:02
21.10.2026
14:00
21.10.2026
13:54
21.10.2026
13:39
21.10.2026
13:38
21.10.2026
13:36
21.10.2026
13:08
21.10.2026
12:56
21.10.2026
12:44
21.10.2026
12:41
21.10.2026
12:09
21.10.2026
12:07
21.10.2026
11:55
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















