Deputații PSRM sunt bucuroși că a EȘUAT tentativa de modificare a Constituției: „Ne vom consulta cu președintele țării cu privire la REFERENDUM”
1345
captură Reprezentanții fracțiunii Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) sunt bucuroși că astăzi a eșuat votul pentru introducerea în Constituție a sintagmei „integrare europeană”, dar încă nu știu dacă vor susține inițiativa Partidului Democrat (PD) și Partidului Popular European din Moldova (PPEM) privind organizarea unui referendum la acest subiect.
„Bine că nu s-a produs astăzi această modificare. Asta din cauza șantajului partidelor de dreapta din Parlament, care au părăsit ședința. Asta mai demonstrează că vom asista la o nuntă dintre PD-PAS-PPDA după alegerile parlamentare. Noi suntem de acord că întrebările de interes național trebuie scoase la referendum. Noi chiar i-am propus lui Andrian Candu organizarea unui referendum la această temă. Atunci reacția domnului Candu a fost isterică, a venit cu atacuri la președintele Igor Dodon și la socialiști. Acum vedem că s-a schimbat ceva și au venit cu această propunere”, a declarat socialistul Vlad Batrâncea, după eșuarea votului de modificare a Legii Supreme.
Acesta a mai adăugat că acest referendum ar fi o capcană din partea guvernării și că integrarea europeană este „o fabulă eșuată”. „Noi asta vom explica cetățenilor. Ne vom consulta cu președintele țării, pentru că suntem partid proprezidențial și vom veni cu o reacție vizavi de acest referendum”, a conchis Batrâncea.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
05.11.2026
15:32
05.11.2026
15:27
05.11.2026
15:10
05.11.2026
14:54
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:39
05.11.2026
14:34
05.11.2026
14:27
05.11.2026
14:21
05.11.2026
13:42
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane

















