Stiri

Departe de casă, în lumea credinței

Social 14.07.2013 11:36 Vizualizări

1292

Și-a lăsat opt copii acasă și a venit la mănăstire, pentru că aici i-a fost chemarea

Galina Munteanu

Nu oricine poate să înțeleagă istoria vieții schiegumenului Antonie de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din satul Țigănești, raionul Strășeni. Și-a lăsat cei opt copii în grija soției, cel mai mic nu avea încă 15 ani împliniți, și a venit la mănăstire. Nu pentru că nu-și iubea familia, dar pentru că „aici i-a fost chemarea”. L-am găsit în treburile zilnice, pentru că, zice el, „cine nu muncește, nu mănâncă”. Doar anii din buletin îl dau de gol că are împliniți 78 de ani, pentru că la chip arată ca un bărbat de 50. Are în jurul chiliei tot ce poate fi în ograda unui gospodar – grădină, păsări, pomi fructiferi, flori și chiar un patruped care să păzească toată „averea” și să vestească atunci când cineva străin pășește în ograda stăpânului. Se află aici de 17 ani și doar în mănăstire și-a găsit liniștea sufletească. „Am decis să vin la un lăcaș sfânt după ce am vizitat Mănăstirea Poceaev, una din cele mai mari lavre din Ucraina. Am rămas uimit de ce văzusem acolo și mi-am spus în gând: „Doamne, ajută-mă să-mi ridic puțin copiii, iar când cel mic va împlini 15 ani, o să vin în grija ta”. Așa a și fost. Cu o lună înainte ca cel mai mic să împlinească 15 ani, i-am spus soției: „Dină, eu mă duc la mănăstire!”. „Drum bun, Andrei!”, mi-a răspuns ea. „M-a petrecut frumos și uite că de 17 ani sunt în grija Celui de Sus”, ne mărturisește monahul Antonie. 9 copii, 20 de nepoți și o strănepoată La șase ani după ce venise la mănăstire, i-a decedat soția. „Am trăit împreună 35 de ani. Cum sunt florile în vazon, așa ne-am împăcat noi. Lucram zidar, iar seara când mă întorceam acasă mă aștepta cu mâncarea pe plită, ordine în casă și copiii îngrijiți. Ne completam reciproc. Am avut o viață frumoasă, dar Domnul ne spune că „Nu trebuie să-i iubești pe ai tăi mai presus decât mine. Cel ce-și lasă tata, mama și averea, acela este al meu”, susține monahul. Nu a pierdut legătura cu familia, iar în toți acești ani i-a ajutat cum a putut. Din cei nouă copii, în viață mai sunt opt, pentru că unul a fost electrocutat în timp ce se afla la păscut vaca în câmp. Restul, sunt toți așezați la casele lor. „Am copii și în Tiumen, Federația Rusă, în Germania, Spania, unul trăiește în Soroca, altul în Orhei, iar cel mai mic - în satul Molovata Veche din Dubăsari. Am 20 de nepoți și o strănepoată. Când se adună aici, se umple ograda mănăstirii. Vai ce bucurie în suflet! Ultima dată au fost la mine la Paști. Ne-am scăldat împreună în iazul de lângă mănăstire”, ne spune zâmbind slujitorul Domnului. Deși nu-i sunt alături, călugărul este mereu cu gândul la copii și se roagă Domnului să-i aibă în grijă și să-i îndrume pe calea cea dreaptă. Un alt monah, o altă istorie de viață Înainte de a ajunge aici, a studiat la Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău, a și lucrat acolo, dar nu s-a regăsit printre colegii de serviciu, rude și prieteni. De la început, mergea la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” din Chișinău (Mănăstirea Ciuflea), după care, într-o bună zi, și-a spus că e timpul să se retragă definitiv într-un lăcaș. A ales Mănăstirea Țigănești. „Oriunde mă duceam, nu-mi găseam liniștea. Am găsit-o doar aici. Fiind cu credința în suflet, când intri în biserică, nu vezi mai mult nimic în jur, iar o lume mai frumoasă decât credința nu poate fi”, susține monahul Ignatie. La cei 34 de ani, călugărul Ignatie, pe numele său real Iurie, nu a fost căsătorit și este singurul copil în familie. Tatăl i-a decedat, iar mama se află tot la o mănăstire. „Domnul are grijă de toți. Păcat era dacă o lăsam acasă fără niciun ajutor, dar așa tot este în grija Celui de Sus. Ne vizităm din când în când, ne scriem scrisori”, ne spune călugărul. Mănăstire de sute de ani Mănăstirea Țigănești a fost întemeiată, pe la 1725, de boierul Lupu Dencu și de răzeșii din comuna Cobâlca (acum satul Codreanca), care au construit o biserică de lemn, pentru a-i ascunde pe creștinii din apropiere de invaziile tătarilor. În perioada sovietică, complexul monastic a fost închis, apoi transformat în spital, depozit și magazin. În 1992, după căderea Uniunii Sovietice, mănăstirea a fost reînființată.

Autor: Ziarul National

Prietenii tăi merită să știe ASTA!