VIDEO // DEMISIE şi NUMIRE în Guvernul Gavrilița: Nou MINISTRU la Agricultură
2205
Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, a fost demis din componența Cabinetului Gavrilița.
Locul lui Gherciu va fi ocupat de către deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Vladimir Bolea, care a fost învestit astăzi în funcție, în prezența președintei Maia Sandu și prim-ministrei Natalia Gavrilița.
„Sarcina noastră este clară, trebuie să creăm condiții pentru ca să avem un sector agricol rezilient și competitiv. Nu este ușor, în special ținând cont de provocările zilei de astăzi, dar am certitudinea că dumneavoastră, împreună cu echipa, veți reuși”, a spus Maia Sandu la ceremonia de învestire.
Prim-ministra Natalia Gavrilița a apreciat contribuția lui Vladimir Bolea în luarea unor decizii-cheie pentru dezvoltarea domeniului agriculturii.
„Majoritatea deciziilor au venit, în ultimele 11 luni, ca și inițiative legislative pornite de Comisia parlamentară și de dumneavoastră personal. De aceea, am toată încrederea că această tranziție va fi una firească, ușoară și de bun augur pentru dezvoltarea sectorului agricol și industriei alimentare”, a menționat Natalia Gavrilița.

Guvernul anunță că noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare va fi prezentat echipei ministerului în dimineața zilei de vineri, 8 iulie, de către prim-ministra Natalia Gavrilița.
Începând cu anul 2019, Vladimir Bolea este deputat în Parlamentul Republicii Moldova, fiind vicepreședintele, iar din 2021 - președintele Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară. De asemenea, din 2019, Vladimir Bolea este șeful Delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Interparlamentară a CSI.
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
30.10.2026
15:54
30.10.2026
15:35
30.10.2026
14:55
30.10.2026
14:42
30.10.2026
14:39
30.10.2026
14:30
30.10.2026
14:02
30.10.2026
13:56
30.10.2026
13:41
30.10.2026
12:39
30.10.2026
12:26
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria















