DECLARAȚIE // „Gruparea lui Platon reprezintă un PERICOL pentru securitatea statului”
2977
Președintele Maia Sandu se arată îngrijorată de acțiunile Procuraturii Generale care a renunțat la învinuirile aduse „grupării Platon” în ceea ce privește frauda bancară din R. Moldova.
Șefa statului a declarat astăzi, după absolvirea lui Veaceslav Platon de acuzațiile aduse anterior în dosarul fraudei bancare, că asemenea decizii pot afecta inclusiv stabilitatea financiară a R. Moldova.
„Gruparea lui Platon reprezintă un pericol pentru securitatea statului. Acțiunile acesteia, pe de o parte, pot afecta grav stabilitatea financiară a Republicii Moldova și, pe de altă parte, subminează instituțiile statului și economia țării. Este extrem de îngrijorător cât de repede procuratura a renunțat la învinuiri în raport cu această grupare. Vom analiza ordonanța procurorului pentru a vedea legalitatea și temeinicia care au stat la baza acestei decizii dubioase care scandalizează toată societatea”, a scris Maia Sandu pe Facebook.
CITIȚI și Veaceslav Platon, absolvit de toate acuzațiile în dosarul privind frauda bancară, după ce Procuratura Generală a RENUNȚAT la toate capetele de acuzație: „Moscova își salvează oamenii înainte de a pierde pârghiile de putere”
Sursa citată a adăugat că, într-un stat de drept, este de datoria procuraturii și a sistemului judecătoresc să lupte cu grupările criminale: „Îndemn insistent procuratura să-și analizeze bine deciziile sub aspectul legalității și interesului național”.
Amintim că Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a examinat astăzi cererea de revizuire depusă în 2019 de către controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, în dosarul care a fost condamnat la 18 ani de pușcărie cu executare pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, fapt ce a dus la prejudicierea Băncii de Economii cu aproximativ 800 de milioane de lei.
În cadrul ședinței, procurorul Elena Ceruța a anunțat că Procuratura Generală renunță la toate capetele de acuzare împotriva lui Veaceslav Platon în dosarul fraudei bancare.
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
30.10.2026
15:54
30.10.2026
15:35
30.10.2026
14:55
30.10.2026
14:42
30.10.2026
14:39
30.10.2026
14:30
30.10.2026
14:02
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria















