Declarație CIUDATĂ făcută de vicepremierul Năstase: „Așa cum am mai spus, avem nevoie de o politică de cultivare a memoriei STALINISMULUI…”
1628
facebook Vicepremierul Andrei Năstase a făcut o declarație, legată de comemorarea a 70 de ani de la deportările staliniste, care a provocat stupoare printre internauți. Acesta a afirmat ca basarabenii, care au avut de suferit de pe urma deportărilor, ar avea nevoie de o politică „de cultivare a memoriei stalinismului”.
Chiar dacă politicianul a precizat că e nevoie „de o politică de cultivare a memoriei stalinismului, ca antidot la orice încercare de a căuta scuze sau circumstanțe atenuante pentru crimele și ororile petrecute”, oricum a fost taxat pentru felul în care s-a exprimat.
„Chiar dacă este duminică sau poate tocmai pentru că astăzi este duminică, vă împărtășesc momentele cutremurătoare pe care le-am trăit aseară, la finalul zilei în care am comemorat cea de-a 70-a aniversare a deportărilor din 1949. Am vizionat la Teatrul Național „Mihai Eminescu” spectacolul „Dosarele Siberiei”.
Vă mărturisesc că mi-a luat ceva timp să îmi revin după această impresionantă evocare a tragediei prin care au trecut zeci de mii de oameni, alungați cu forța de la baștină fără a avea vreo vină. Suferințele trăite de copii, femei și bătrâni deopotrivă trebuie însă cunoscute și trebuie să ne luăm timp să urmărim asemenea puneri în scenă! Așa cum am mai spus, avem nevoie de o politică de cultivare a memoriei stalinismului - ca antidot la orice încercare de a căuta scuze sau circumstanțe atenuante pentru crimele și ororile petrecute.
În calitate de ministru al Afacerilor Interne, așa cum am chemat oamenii să meargă în biserici, îi încurajez pe toți angajații MAI și familiile lor să meargă la acest spectacol-document - este o lecție esențială despre modul în care totalitarismul inoculează frica și anihilează libertatea, distruge demnitatea umană și ultima fărâmă de speranță, despre cum un stat abuziv se folosea de instituțiile de forță împotriva cetățenilor săi. Un trecut care nu trebuie niciodată să se mai repete!”, a scris Andrei Năstase pe Facebook.
„Cultivare a „memoriei stalinismului"? Asta cum? Se vede logica de fier a ministrului! Vreau să aud un evreu să spună „cultivarea memoriei Holocaustului”!”, a comentat, de exemplu, fostul deputat Valentin Chilat Cornaci.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
03.11.2026
10:45
03.11.2026
10:44
03.11.2026
10:42
03.11.2026
10:29
03.11.2026
10:10
03.11.2026
10:02
03.11.2026
09:54
03.11.2026
06:42
03.11.2026
06:21
03.11.2026
06:20
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
03.11.2026
03:22
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















