Sociologul Remus Ștefureac: „Declanșarea alegerilor anticipate, primul pas pe care trebuie să-l întreprindă Maiei Sandu. E nevoie și de un guvern european, nu de un guvern socialist”
2309
Odată cu preluarea funcției de președinte al R. Moldova, Maia Sandu va fi nevoită să declanșeze alegeri anticipate, pentru că „nu e suficient să ai doar un președinte proeuropean în R. Moldova, e nevoie și de un guvern european, nu de un guvern socialist”, susține sociologul Remus Ștefureac, director INSCOP Research.
„Este o victorie istorică a Maiei Sandu la aceste alegeri, iar acum avem prima femeie româncă președinte. Maia Sandu are și cetățenie română și nu a ascuns niciodată acest lucru, dimpotrivă a fost foarte deschisă cu acest aspect și cred că e mare realizare pentru cetățenii din R. Moldova, având în vedere faptul că acest rezultat nu ar fi fost posibil fără mobilizarea excepțională, atât pe teritoriul Basarabiei, cât și în Diaspora. Dacă ne uităm la structura votanților vom vedea un vot masiv al tinerilor, chiar dacă de obicei se spune că tinerii nu ies la vot, de data aceasta tinerii au ieși masiv în Diaspora cât și în Basarabia.
Victoria Maiei Sandu este cu atât mai semnificativă cu cât, zone cu profil rusofon din Basarabia au votat cu Maia Sandu, cartiere rusofone din Chișinău au votat în majoritate cu Maia Sandu. Raioane unde te-ai fi așteptat să câștige Dodon au fost câștigate de Maia Sandu. Acest lucru ne arată că și electoratul mai apropiat de Rusia a înțeles că această cale a politicienilor corupți, a combinagiilor care nu înțeleg adevăratele priorități ale cetățenilor nu mai au funcționează, iar cinstea, onestitatea, bunul simț care au fost reprezentate de Maia Sandu au avut câștig de cauză”, a spus directorul INSCOP Research, citat de PS News.
De asemenea, sociologul susține că Maia Sandu nu va putea gestiona situația R. Moldova cu un guvern de altă culoare față de cel din care face ea parte.
„Pe termen mediu și lung e doar un prim pas. În mod normal, Maia Sandu, după ce va prelua funcția, va încerca să declanșeze și procesul alegerilor anticipate, pentru că nu e suficient să ai doar un președinte proeuropean în R. Moldova, e nevoie și de un guvern european, nu de un guvern socialist. Opțiunea alegătorilor este atât de netă, adică un procent de 15% diferență între Maia Sandu și Igor Dodon, pentru a a lăsa țara să fie administrată de un guvern socialist.
Opinia cetățenilor este foarte clară în această privință, prin urmare alegerile anticipate ar putea reprezenta mișcarea firească care ar trebui făcută perioada următoare, tocmai pentru a oferi șansa cetățenilor de a se exprima, și șansa de a oferi R. Moldova un Guvern proeuropean, nu din considerente geopolitice, pentru că avem de multe ori tentația asta de interpreta orientarea pro-europeană, nu despre asta vorbim dar este în beneficiul cetățenilor din R. Moldova ca țara să fie condusă de un președinte și de un guvern de aceeași culoare politică.
Noi, în România, am experimentat dureroasa coabitare între un președinte de o culoare, un guvern de altă culoare și știm că lucrurile nu funcționează în acest fel. O guvernare proeuropeană va însemna dezvoltare, șansa bunăstării, beneficii mai multe pentru cetățenii din R. Moldova și șansa unei apropieri între România și R. Moldova.
Întrebat dacă va avea parte R. Moldova de schimbări semnificative odată cu preluarea funcției de președinte de către Maia Sandu, sociologul răspunde: „Acest lucru este o speranță”.
„Cu siguranță va încerca, însă Maia Sandu va putea să ducă aceste schimbări, dacă va avea și un Guvern cu care să lucreze. Dacă va avea un Guvern care îi va pune bețe în roate, evident că acest lucru îi va limita aria de acțiune și nu va fi deloc în beneficiul cetățenilor R. Moldova”, a conchis Ștefureac.
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
30.10.2026
15:54
30.10.2026
15:35
30.10.2026
14:55
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026















