Decizie RADICALĂ la Kiev în privința regiunilor SEPARATISTE! „Vom obține CONTROLUL”
1852
www.svoboda.org Premierul Ucrainei, Arseni Iațeniuk, a anunțat că Guvernul a decis ca teritoriile din regiunile Luhansk și Donețk, care sunt controlate de separatiști, să nu primească niciun ban de la Kiev.
Potrivit pravda.com.ua, anunțul a fost făcut astăzi în cadrul ședinței de Guvern. „Până când aceste teritorii vor fi controlate de impostori, Guvernul nu va oferi finanțare. Teroriștii ruși vor pleca de pe aceste teritorii, iar noi vom reinstitui neapărat controlul asupra lor și vom achita pentru fiecare locuitor din regiune indemnizații sociale la care au dreptul”, a declarat Iațeniuk.
În același timp, șeful Executivului de la Kiev a argumentat decizia prin faptul că banii alocați pentru aceste teritorii „sunt furați de bandiții ruși”. „Finanțarea acestor regiuni reprezintă un suport direct pentru terorismul rus. Moscova trebuie să curețe aceste teritorii de molima pe care au adus-o aici și să nu transforme locuitorii în ostaticii ambițiilor sale imperialiste ”, a afirmat premierul ucrainean.
Datele oficiale de la Kiev arată că regiunile Luhansk și Donețk trebuiau să primească de la Kiev 19,8 miliarde de hrivne (1,53 de miliarde de dolari) și, respectiv, 37 de miliarde de hrivne (2,87 de miliarde de dolari). Totuși, pentru teritoriul controlat de separatiști în Donețk alocările de la Bugetul de Stat constituie 19,6 miliarde de hrivne (1,52 de miliarde de dolari), iar suprafaței necontrolate de Kiev în Luhansk îi revin 14,6 miliarde de hrivne (1,13 miliarde de dolari).
Amintim că, după alegerile ilegale de pe 2 noiembrie, care au fost organizate de administrația separatistă din Donețk și Luhansk, Kievul a anunțat că aceste acțiuni au dus la destabilizarea situației din regiune și va face tot posibilul pentru a obține din nou controlul asupra teritoriilor acaparate de forțele proruse.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
12.09.2026
14:15
12.09.2026
14:04
12.09.2026
14:00
12.09.2026
13:52
12.09.2026
13:48
12.09.2026
13:42
12.09.2026
13:41
12.09.2026
13:11
12.09.2026
12:57
12.09.2026
10:34
12.09.2026
09:50
12.09.2026
09:32
12.09.2026
08:49
12.09.2026
07:31
12.09.2026
06:31
12.09.2026
01:21
12.09.2026
00:49
12.09.2026
00:20
11.09.2026
23:55
11.09.2026
23:42
11.09.2026
23:32
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
















