Decizia Comisiei pentru Situații Excepționale: Peste 12,5 milioane de lei, alocate din Fondul de Intervenție al Guvernului pentru reparația drumurilor și acoperișurile distruse de ploile torențiale din vara 2024
1401
Radio Orhei
Drumurile publice deteriorate e ploile torențiale cu grindină, căzute pe 11 iunie curent, vor fi reparate în nouă localități din raionul Telenești.
Comisia pentru Situații Excepționale, prezidată de prim-ministrul Dorin Recean, a decis astăzi alocarea a circa 9 milioane de lei din Fondul de Intervenție al Guvernului pentru restabilirea drumurilor din satele Chiștelnița, Crăsnășeni, Ciulucani, Nucăreni, Scorțeni, Coropceni și consiliile comunale din Suhuluceni, Ghiliceni și Târșiței.
Alte 388,99 mii de lei vor fi alocate pentru reparația acoperișului blocului locativ cu cinci nivele din satul Țaul, raionul Dondușeni, iar 106,6 mii de lei - pentru reparația acoperișurilor a 14 case din regiune. Locuințele au fost prejudiciate de ploile torențiale cu grindină și vânt puternic din 17 iulie curent.
De asemenea, membrii CSE au decis alocarea sumei de 1,3 milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor reparației sălii sportive a Liceului Teoretic „Alecu Russo” din Orhei. Sala a fost avariată ca urmare a vijeliei produse pe 11 iunie curent.
Tot în urma vijeliei, a fost distrus acoperișul căminului pentru elevi nr. 2 al Școlii Profesionale din Orhei. Pentru repararea acestuia, CSE va aloca circa 1,8 milioane de lei.
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















