Stiri

DECIS // Ministerul Apărării, instituția desemnată responsabilă de organizarea și desfășurarea achizițiilor centralizate de armament și a muniții pentru necesitățile organelor apărării naționale, securității statului și ordinii publice

Actualitate 06.11.2024 12:13 Vizualizări1523
DECIS // Ministerul Apărării, instituția desemnată responsabilă de organizarea și desfășurarea achizițiilor centralizate de armament și a muniții pentru necesitățile organelor apărării naționale, securității statului și ordinii publice
Poză simbol

Ministerul Apărării a fost desemnată miercuri de către Guvern drept autoritate publică responsabilă de organizarea și desfășurarea achizițiilor centralizate a mărfurilor strategice din categoria armamentului și a munițiilor pentru necesitățile organelor apărării naționale, securității statului și ordinii publice.

„Ministerul Apărării, prin intermediul Agenției Asigurare Resurse și Administrare Patrimoniu, va organiza și va desfășura în mod centralizat procedurile de achiziție a bunurilor strategice din categoria armamentului și a munițiilor pentru necesitățile autorităților publice din domeniul apărării naționale, securității statului și ordinii publice, în baza cererilor generalizate”, se arată în Hotărârea de Guvern.

Potrivit lui Sergiu Plop, secretarul de stat al Ministerului Apărării, această schimbare va aduce numeroase beneficii, în special în ceea ce privește uniformizarea, standardizarea mărfurilor strategice și interoperabilitatea structurilor din domeniul apărării și securității.

„Prin achizițiile centralizate, se poate asigura că toate autoritățile vor beneficia de arme și muniții de calibru identic. Acest lucru este deosebit de important, întrucât asigură consistența și eficiența în cadrul instituțiilor de forță. De exemplu, utilizarea acelorași tipuri de arme și muniții în toate autoritățile publice de profil reduce confuzia și necesitatea de a învăța și se adapta împreună cu echipamentele noi. Prin achizițiile centralizate se poate impune utilizarea unor standarde și specificații clare pentru echipamentele achiziționate. Acest lucru facilitează nu doar procesul de achiziție, ci și întreținerea și gestionarea echipamentelor în viitor. Prin aplicarea unor standarde, se poate asigura că toate echipamentele îndeplinesc cerințele de calitate și de performanță, ceea ce duce la eliminarea problemelor legate de compatibilitatea și interoperabilitatea acestora”, susține Ministerul Apărării.

De asemenea, achizițiile centralizate vor facilita obținerea de arme și muniții standardizate la nivel regional sau național, ceea ce va asigura o interoperabilitate mai bună între structurile de forță.

„Centralizarea achizițiilor ar permite autorității responsabile să obțină rapoarte și feedback-uri mai rapid cu privire la disponibilitatea stocurilor de echipament necesar, precum și să identifice și să implementeze rapid soluții corespunzătoare. Prin intermediul achizițiilor centralizate, autoritatea responsabilă poate dezvolta o capacitate de reacție eficientă și promptă în fața schimbărilor și cerințelor în continua schimbare pe piața bunurilor strategice. Or, practica acumulată în timp, conturează situații în care agenții economici care comercializează arme și muniții, nu tot timpul au posibilitatea de a acoperi toate necesitățile autorităților de profil sau nu dispun de stocurile necesare, acest fenomen implicând timp mai mare pentru livrarea bunurilor și costuri suplimentare”, mai argumentează Ministerul Apărării.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 09.08.2026 09.08.2026 13:22 840 Horoscopul zilei 09.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.06 1 USD 17.40 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri