DECIS // Importul de cereale, permis doar în bază de licență, până la sfârșitul anului curent
1962
Importul de grâu, porumb și floarea-soarelui, nedestinate însămânțării, va fi permis până la sfârșitul anului curent doar în bază de licență, eliberată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).
Un proiect de lege care prevede licențierea provizorie a importului de culturi cerealiere și oleaginoase a fost votat astăzi în două lecturi de către Parlament.
Potrivit documentului, termenul acestei restricții care va expira pe 31 decembrie 2024 va putea fi extins la propunerea MAIA cu cel mult 12 luni.
Cererea de eliberare a licenței de import va putea fi depusă de persoanele juridice sau fizice care cresc animale, fabrică uleiuri și grăsimi, produse de morărit, dar și preparate pentru hrana animalelor de fermă.
Licența de import va fi eliberată gratuit, iar persoanele care au primit licența de import nu vor avea dreptul să comercializeze sau să exporte mărfurile importate.
Potrivit autorului inițiativei legislative, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, Alexandr Trubca, acest proiect de lege are ca scop prevenirea prejudiciilor grave aduse fermierilor autohtoni de consecințele războiului din Ucraina și a situației în care fermierii nu-și vor putea valorifica produsele sau le vor valorifica la prețuri mai mici decât costurile de producție, iar riscul este că o parte importantă a fermierilor nu-și vor putea onora obligațiile contractuale încheiate cu furnizorii, să achite salariile angajaților sau ratele creditelor.
Menționăm că prelungirea licențierii importurilor de cereale a fost solicitată de agricultorii care au amenințat cu proteste masive, dacă nu vor fi protejați producătorii autohtoni.
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















