De ce nu e bine să îi cumperi copilului tău prea MULTE cadouri de Crăciun
1663
sursa: eva.ro Din dorința de a-i face pe copii fericiți, tot mai mulți părinți cad în această perioadă în capcana de a umple sacul lui Moș Crăciun cu foarte multe cadouri, chiar și atunci când acestea implică un efort financiar susținut din partea întregii familii.
În plus, deseori satisfacerea tuturor capriciilor celor mici și abundența de cadouri reprezintă încercări ale părinților de a compensa prin daruri timpul puțin petrecut alături de copii.
Totuși, specialiștii consideră că acest fenomen are consecințe negative în dezvoltarea emoțională a copiilor: „Abundența de cadouri funcționează precum un anestezic care nu numai că îi face pe cei mici să minimalizeze importanța unor valori precum efortul, generozitatea și cumpătarea, dar îi transformă mai târziu în adulți imaturi, capricioși și pentru care nimic nu va fi niciodată suficient.
Este important ca părinții să se limiteze la câteva cadouri prioritare pentru copii și să nu apeleze la condiționări ce țin de performanțe sau comportament. Condiționări de tipul «Numai dacă vei fi cuminte, va veni Moș Crăciun» îi fac pe copii să creadă că nu pot greși, iar procesul de învățare constă tocmai în experiențe și greșeli”, afirmă psihologul Yolanda Crețescu.
În acest sens, specialistul ne atrage atenția că abundența de cadouri conduce la următoarele consecințe:
1. Copleșirea. În fața unei multitudini de daruri, copiii riscă să fie copleșiți și să nu se mai poată bucura de niciunul în mod special sau să fie foarte încântați de cadoul preferat, iar pe restul să le uite abandonate într-un colț al camerei.
2. Deziluzionarea. Copiii obișnuiți să primească multe cadouri, consideră acest lucru ca fiind o obligație a părinților și pierd astfel din entuziasmul și misterul venirii lui Moș Crăciun. În loc să le înfrumusețeze copilăria, părinții le fură astfel una dintre cele mai frumoase emoții.
3. Scăderea nivelului de toleranță la frustrare. Părinții care le oferă copiilor tot ce își doresc, fără a le explica sacrificiul care se ascunde în spatele fiecărui cadou, contribuie la formarea unei atitudini egocentrice. Drept urmare, copiii nu ajung să mai învețe cum să facă față provocărilor și frustrărilor, o abilitate esențială în viață.
4. Limitarea imaginației. Excesul de jucării ajunge să provoace plictiseală și să împiedice dezvoltarea imaginației la copii. Deși cei mici au nevoie de jucării pentru a-și dezvolta abilitățile motorii și cognitive, ei se pot juca și fără jucării și exact acele momente, când nu există un scenariu prestabilit, sunt cele care le dezvoltă cel mai mult creativitatea.
5. Dezvoltarea de anti-valori. Atunci când copiii primesc prea multe cadouri, tind să le devalorizeze și să dezvolte atitudini profund consumeriste și egoiste.
Pentru perioada sărbătorilor de iarnă, psihologul Yolanda Crețescu îi sfătuiește pe părinți:
Nu vă bazați pe cantitatea de cadouri, ci pe calitatea lor! Darurile sunt importante în viața copiilor, dar sub nicio formă nu trebuie să fie un substitut al atenției și iubirii oferite.
Diminuați orele petrecute în goana după cadouri și petreceți cât mai mult timp în compania familiei!
Implicați copiii în toate activitățile ce țin de organizarea acestei sărbători, implicit în oferirea de cadouri pentru membrii familiei! Încurajați-i să își folosească imaginația și să achiziționeze sau să confecționeze daruri pentru frați, bunici, prieteni etc.
Organizați un moment special în care să compuneți împreună cu cei mici scrisoarea pentru Moș Crăciun.
Așadar, aceasta este perioada cea mai frumoasă a anului în care părinții le pot insufla copiilor una dintre cele mai importante lecții de viață, aceea că adevărata bucurie nu constă în abundența de daruri, ci în timpul valoros petrecut împreuna cu cei dragi.
Sursa: eva.ro
01.02.2019
18:02
31.01.2019
17:40
31.01.2019
17:20
30.01.2019
17:40
18.01.2019
20:03
16.01.2019
12:39
11.01.2019
17:40
11.01.2019
12:42
31.12.2018
19:02
25.12.2018
13:02
21.12.2018
17:40
27.06.2026
06:45
27.06.2026
05:18
27.06.2026
02:40
27.06.2026
01:28
27.06.2026
01:07
27.06.2026
00:41
26.06.2026
23:38
26.06.2026
20:28
26.06.2026
20:06
26.06.2026
18:36
26.06.2026
18:30
26.06.2026
18:19
26.06.2026
18:07
26.06.2026
18:05
26.06.2026
17:59
26.06.2026
17:20
26.06.2026
17:12
26.06.2026
16:32
26.06.2026
16:32
26.06.2026
15:47
26.06.2026
15:35
26.06.2026
15:26
26.06.2026
14:01
26.06.2026
13:46
26.06.2026
12:55
UE pregătește „integrarea treptată”: beneficii economice timpurii pentru Moldova, Ucraina și alte state candidate
Consiliul Europei acuză Suedia de discriminare a imigranților romi prin refuzul accesului la îngrijiri medicale
Atacuri aeriene americane asupra Iranului după incidentul din Strâmtoarea Ormuz. Acordul provizoriu de pace, în mare pericol
SUA lovesc ținte strategice în Iran după incidentul din Strâmtoarea Ormuz, armistițiul este pus în pericol

















