De ce ar trebui să petreci mai mult timp SINGUR?
1363
Sursa: sanatatesistaredebine.ro A petrece timp singur în ziua de azi nu este doar o dovadă de curaj, ci şi de iubire faţă de propria persoană.
Sentimentul de singurătate a dispărut treptat într-o lume în care ne aflăm într-o permanentă conexiune, indiferent de distanţa care ne separă.
Este din ce în ce mai greu să te simţi singur atunci când există social media şi, dintr-odată, întâlneşti online străini care îţi devin prieteni sau oameni pe care nu o să îi întâlneşti niciodată în realitate, dar care fac parte din bula în care îţi desfăşori viaţa.
Într-o astfel de situaţie, la un moment dat, reacţia unora dintre noi este să ne retragem în propria noastră carapace, în propriul nostru spaţiu.
De altfel, societatea vestică resimte deja o dorinţă de solitudine din partea unei părţi tot mai mari a populaţiei afectată de singurătate, tristă sau care prezintă tendinţe antisociale.
Nevoia de singurătate nu este întotdeauna o reacţie negativă, ci poate fi un exerciţiu util şi greu mai ales pentru cei care au ajuns să se teamă de propriile gânduri.
Acesta poate deveni un obicei sănătos, aducând beneficii atât în plan fizic, cât şi psihologic.
Iată câteva dintre ele:
Ai ocazia să te descoperi sau redescoperi
Eşti cea mai importantă persoană din viaţa ta, eşti eroul propriei tale poveşti şi a fi singur poate înseamna a petrece timp preţios descoperindu-te.
Meditează, exersează, apucă-te de ceva nou sau regăseşte plăcerea de a te reapuca de lucrurile care îţi făceau plăcere în trecut.
Cu siguranţă poţi învaţă lucruri noi despre tine şi în prezenţa celorlalţi, însă nu toată lumea beneficiază de şansa de a renunţa la orice plan şi de a îşi dedica timpul propriei persoane. Profită de acest lucru!
Singurătatea te ajută să îţi îmbunătăţeşti capacitatea de concentrare şi să devii productiv
Atunci când renunţi la lucrurile de orice fel care te distrag şi te întrerup pe parcursul unei zile, capacitatea de concentrare creşte, iar acest lucru te va ajuta să devii mai productiv şi satisfăcut la sfârşitul zilei, pentru lucrurile pe care le-ai realizat.
Momentele de singurătate te ajută să te calmezi
Mintea îţi este mereu ocupată de diferite probleme, responsabilităţi sau griji.
De asemenea, mărunţişurile zilnice, precum a fi la timp într-un anumit loc, a îţi face planul pentru o nouă călătorie ori a te gândi ce anume să găteşti pentru cină, sunt alte lucruri care te pot distrage de la nevoile reale pe care le ai.
Atunci când eşti singur şi te concentrezi exclusiv asupra corpului tău, gândurile şi grijile cotidiene dispar. Câştigi starea de calmitate şi relaxare pe care altfel, cu greu o poţi atinge.
După un astfel de moment, te poţi întoarce liniştit la planurile pe care ţi le făceai, bucurându-te de ele mai mult ca niciodată.
Ai timp să reflectezi asupra dezvoltării tale
Gândeşte-te la ce se întâmplă în mintea ta atunci când te duci la culcare. Îţi vin în minte toate lucrurile de peste zi, de peste ani, inevitabil.
Momentul este unul bun pentru a reflecta la felul în care te simţi şi încotro se îndreaptă viaţa ta.
Dacă faci acest lucru rar, vei fi tentat să vezi tabloul în ansamblul său şi să tratezi superficial situaţia, însă dacă îţi acorzi acest răgaz o dată pe zi, vei învăţa să te concentrezi pe lucruri punctuale şi să îţi stabileşti anumite obiective care, cu timpul, devin realizabile.
Vei simţi că propria ta viaţă îţi aparţine
Din momentul în care vei învăţa să nu mai faci din momentele de singurătate o tragedie şi vei fi din ce în ce mai confortabil cu ideea de a fi singur, vei capăta o încredere deosebită în propriile abilităţi.
Nu vei mai resimţi starea de anxietate şi neliniştea care te cuprinde atunci când eşti doar tu cu tine, ci vei învăţa să te bucuri de aceste momente, spre folosul tău.
Sursa: sanatatesistaredebine.ro
06.12.2018
20:03
02.03.2017
12:19
11.10.2016
14:45
11.11.2015
10:53
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















