Sfatul nutriţionistului Tamara Șchiopu // Dar ce mâncau străbunii noștri?

Meiul este lipsit de gluten, deci e o alternativă perfectă pentru cei cu intoleranță la făinoase. Meiul poate fi cumpărat în magazinele alimentare.

Tradiții nescrise

Deși se cunoaște bine care sunt bucatele tradiționale moldovenești, transmise din generație în generație, moldovenii nu prea și-au dat silința să înscrie aceste bucate pentru urmași. Cărțile vechi de rețete tradiționale lipsesc cu desăvârșire, iar cronicarii neamului au scris mai mult despre așezarea Moldovei, hotarele ei, despre animale sălbatice și vânătorile domnești. Ba chiar și foarte detaliat despre alte popoare, precum ar fi cel chinez sau rus, decât detalii despre bucătăria moldovenească.

Dacă la italieni și francezi găsim cărți antice de rețete din dovleac, din ouă, din păsări, apoi arhiva noastră nu prea are cu ce se lăuda.

Iată ce scria Dimitrie Cantemir în „Descrierea Moldovei” (1769): „Semințe... rodesc atât de frumos pe câmpii, încât în anii bogați grâul dă locuitorilor de douăzeci și patru de ori sămânța semănată, secara de treizeci de ori, orzul de șaizeci de ori, meiul dă de trei sute de ori, lucru necrezut pentru cel ce nu vede cu ochii. ...Meiul crește în Moldova de Jos cum nu se poate mai frumos... [Oamenii] îl cojesc și îl macină, îl fac pită și o mănâncă până nu se răcește, adeseori cu unt”.

Mai scrie Dimitrie Cantemir și despre îndeletnicirile moldovenilor cu albinăritul: „În afară de faguri de miere și ceară obișnuită, albinele din Moldova mai fac și o anumită ceară, cu un miros foarte puternic și de o culoare negricioasă ... împotriva luminii soarelui”. Mierea se folosea în loc de zahăr.

Iar despre vânat, aflăm că „Se mai află în Moldova ... o pasăre căreia locuitorii țării îi zic ieruncă, iar leșii glușca, adică surdă; ... Și ierunca mai are o carne foarte gingașă și albă, și la gust întrece potârnichile și chiar fazanii”.

Tot din „Descrierea Moldovei” aflăm că produsele obținute de la oi (lapte, brânză, carne) erau cele mai răspândite, dată fiind clima favorabilă, și nu prea cele de vită sau de pui. Și cam atât, în întreaga cronică, la capitolul Gastronomie[1].

Relatări contemporane

Muzeul Național de Etnografie și Istorie Națională ne poate deschide câteva file din trecutul gastronomic al poporului nostru, prezentând unele vase și ustensile de bucătărie folosite de gospodinele moldovence, preponderent de la țară. Dar nu și rețete scrise. Iar colaboratorii muzeului Valentina Iarovoi și Mihail Potorac confirmă că documentele existente vorbesc foarte puțin despre sistemul alimentar, considerat de multă lume puțin important. Conform autorilor, „au fost și continuă să fie folosite în alimentația poporului nostru produsele culese din natură (urzica, loboda, purul, leurda, măcrișul, cimbrișorul, ștevia, ciupercile, cireșele, murele, fragii, merele-pădurețe)”.

Pescuitul și produsele din pește au contribuit la formarea unui număr mare de bucate care se pregătesc îndeosebi în satele din sudul R. Moldova (plachie de pește, zeamă, răcituri etc.).

Din toate bucatele moldovenești, cele mai vechi sunt, probabil, păsatul și coliva. Înainte ca porumbul să ia locul meiului în alimentația moldoveanului, el a știut să prepare mămăligă de mei, turte, mălai, lipii etc.[2]

Statistici de la început de veac

Încă o lucrare surprinzătoare care ne aruncă o rază de lumină asupra alimentației moldovenilor în secolul trecut este „Studiul de istorie economică și istoria gândirii economice a Basarabiei”, autor Lilia Catârău. În lucrarea sa de doctorat, Lilia, de altfel o fostă colegă de-a mea de liceu, înscrie lista de mărfuri agricole trecute prin Bursa de cereale și mărfuri din Chișinău în anul 1931. De acolo am aflat că moldovenii cultivau, vindeau și utilizau: porumb, orz, grâu, mei, tărâță, floarea-soarelui, secară, ovăz, in, nuci, năut, cânepă, muștar brun, linte, mac, telemea, prune uscate și caș dulce.[3]

O gamă extraordinar de diversă, nutritivă și mult mai valoroasă în proteine decât oferta curentă de pe piața R. Moldova.

Este important să culegem din popor rețetele rămase încă, folosind ingrediente tradiționale: semințe de mac, de in, de cânepă, boabe de năut, de linte. Să le îngrijim, să le înscriem și să le păstrăm pentru viitor. Se spune că „omul e ceea ce mănâncă”, deci gastronomia istorică a unui popor determină și identitatea sa națională.

[2] Sursa: „Bucate Moldovenești”, BIBLION SRL, 2008.

[3]Sursa: Lilia Catârău, „Studii de istorie economică și istoria gândirii eonomice a Basarabiei”, Volumul II, 2012.