Ambasadorul Daniel Ioniță: Ajutorul umanitar oferit de România a STRĂLUCIT, indiferent de locație
2113
„Ne-am dus acolo unde ni s-a oferit și unde am fost îndrumați să ne ducem. Indiferent de locație, autocamioanele românești și acest ajutor umanitar oferit cu generozitate tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de locație ar fi strălucit și a strălucit”. Declarația aparține Ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova Daniel Ioniță și a fost făcută în contextul în care ajutorul umanitar oferit de către România a fost prezentat lângă podul din sectorul Telecentru al capitalei și nu în Piața Marii Adunări Naționale.
„Noi suntem o ambasada pe deplin disciplinată. Tot ce a presupus această acțiune a însemnat o corespondență diplomatică, contacte susținute periodice cu MAEIE. Toate solicitările au fost transmise la timp pe canalele potrivite și România a respectat programul care i-a fost pus la dispoziție. Da, am vrut să organizăm o ceremonie publică, fapt care s-a întâmplat la Telecentru, pentru că am dorit ca aceste 20 de autocamioane să se adune împreună cu miniștrii care au venit separat de la București. Era normal și firesc ca acești miniștri să fie în fața autocamioanelor la momentul solemn de prezentare a acestor donații”, a precizat diplomatul român, citat de IPN.
Daniel Ioniță a comentat și prezenta cetățenilor care în momentul ceremoniei de prezentare se aflau la fața locului. Oficialul spune că aceștia trebuiau organizați de către cei care au pus la punct toate detaliile, însă nu au făcut-o.
„Această ceremonie trebuia să fie una solemnă, să ofere prilejul înalților oficiali din România și Republica Moldova să rostească discursurile respective și să-i prezinte pe cei care au venit cu aceste ajutoare. Cei care trebuia să se ocupe de siguranța spațiului respectiv au lăsat (fără atenție) anumite manifestări, de manifestare a bucuriei și a trebuit să intervenim rugându-i cu tot respectul să respecte solemnitatea momentului. Nu a fost o manifestare politică și nu vrem ca această manifestare să fie asociată politic sau capitalizată politic de nicio formațiune politică. Ajutorul este de la Guvernul României pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Nu doresc să capitalizăm politic această acțiune pentru că nu ăsta a fost scopul”, a punctat ambasadorul.
Daniel Ioniță spune că este diplomat de mai bine de 26 de ani, iar în astfel de situații, când se respectă programul pus la dispoziție, cei care organizează programul trebuie să ia măsurile necesare pentru a nu permite anumite situații.
„Nu este rolul unui ambasador să se ducă să vorbească cu niște cetățeni care au venit să-și manifeste bucuria, dar trebuia să le fie explicat contextul în care se află acolo”.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
30.07.2026
06:15
30.07.2026
06:04
30.07.2026
04:22
30.07.2026
01:57
30.07.2026
01:43
30.07.2026
01:19
30.07.2026
00:40
30.07.2026
00:31
30.07.2026
00:07
29.07.2026
22:43
29.07.2026
22:42
29.07.2026
22:33
29.07.2026
22:18
29.07.2026
21:35
29.07.2026
21:03
29.07.2026
20:03
29.07.2026
20:01
29.07.2026
19:39
29.07.2026
19:04
29.07.2026
18:58
29.07.2026
18:52
29.07.2026
18:44
29.07.2026
18:40
29.07.2026
18:36
29.07.2026
18:28
SUA lovesc militar Iranul după atacul cu rachete asupra forțelor americane. Explozii în sudul țării, confirmate de presa de stat iraniană
Trump vrea să extindă controlul SUA asupra inteligenței artificiale după incidentele de hacking OpenAI
Armata de roboți chinezești care schimbă din temelii retailul britanic
Meta se prăbușește pe bursă după promisiunile lui Zuckerberg de cheltuieli uriașe pentru AI
















