Dan Perciun face echipă cu autoritățile din Fălești pentru a asigura continuarea educației elevilor în condiții optime
1246
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a efectuat recent o vizită de lucru în raionul Fălești. Aici, el s-a întâlnit cu primarii și directorii instituțiilor de învățământ general din respectivele localități, unde au discutat despre prioritățile strategice recente ale Ministerului în domeniul educației.
Printre subiectele discutate, un loc important l-a ocupat implementarea Programului național de alimentație în școli. Peste 6000 de elevi din Fălești beneficiază de mese gratuite, iar pentru anul 2025 sunt alocate peste 3,3 milioane de lei. De asemenea, ministrul a subliniat și sprijinul guvernamental care prevede acordarea sumei de 1000 de lei tuturor copiilor din clasele I până la a IX-a. Acest sprijin financiar se orientează către acoperirea costurilor necesare pregătirii pentru școală, inclusiv rechizite și vestimentație.
Dan Perciun a discutat despre examenul de absolvire a gimnaziului din anul curent. „Ne-am dorit un examen mai corect, o reflecție mai justă a realității din teren. Scopul a fost să vedem situația exactă și să găsim soluții pentru îmbunătățirea viitoare a lucrurilor”, a precizat ministrul.
Referitor la admiterea din acest an, ministrul i-a încurajat pe directorii din Fălești să încurajeze tinerii să exploreze oportunitățile oferite de învățământul profesional tehnic. Acest tip de educație permite acumularea simultană de cunoștințe teoretice și experiență practică în cadrul întreprinderilor. Primirea unei educații de acest tip constituie o cale sigură către o carieră și o integrare rapidă pe piața muncii.
„Sunt copii care nu își continuă studiile, iar noi dorim să prevenim acest fenomen. Chiar dacă unii nu au promovat examenele de absolvire, școlile profesionale oferă bursă, cazare, alimentație și oportunități de muncă în paralel cu învățarea”, a reiterat ministrul.
Ministrul a lăudat implicarea autorităților locale în dezvoltarea infrastructurii educaționale prin programele „Satul European”. Prima ediție a programului a sprijinit două proiecte din Fălești, cu finanțări de 1,5 milioane lei. În ediția a doua sunt vizate cinci proiecte, estimate la aproape 18 milioane lei, axate pe eficiență energetică, reconstrucții și infrastructură sportivă.
De asemenea, opt instituții de învățământ din Fălești vor fi dotate cu mobilier și echipamente moderne, ca parte a unui program amplu de sprijin pentru 200 de școli din țară. Investițiile vizează și dotarea grădinițelor, inclusiv a IET „Andrieș” din Fălești, care va primi echipamente în valoare de peste 6600 dolari, achiziționate cu ajutorul financiar al Băncii Mondiale.
Un alt subiect important a fost reabilitarea infrastructurii sanitare. Cu sprijinul UNICEF, cinci instituții din raion se vor bucura de modernizarea blocurilor sanitare. Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Fălești, parte a Rețelei Școlilor Model, va fi renovat cu sprijinul Guvernului Poloniei, iar lucrările de eficientizare energetică vor fi derulate prin proiectul STEEM.
311
Creator de conținut cu peste un milion de urmăritori rupe tăcerea despre trichotilomanie: „Nu trebuie să ne fie rușine”
296
Regatul Unit testează „stingerea” digitală și interdicții de social media pentru adolescenți, înaintea unei posibile interziceri sub 16 ani
24.03.2026
21:18
1103
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
408
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
379
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
552
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
428
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
678
R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
449
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:26
511
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
25.03.2026
02:42
196
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
297
Creator de conținut cu peste un milion de urmăritori rupe tăcerea despre trichotilomanie: „Nu trebuie să ne fie rușine”
288
Regatul Unit testează „stingerea” digitală și interdicții de social media pentru adolescenți, înaintea unei posibile interziceri sub 16 ani
24.03.2026
23:23
389
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
24.03.2026
22:51
342
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
24.03.2026
22:50
343
Arm își lansează primul procesor propriu pentru centre de date AI, după 36 de ani de licențiere a arhitecturilor
24.03.2026
21:46
324
OpenAI lansează instrumente open source pentru a ajuta dezvoltatorii să facă aplicațiile de inteligență artificială mai sigure pentru adolescenți
24.03.2026
21:18
1081
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
405
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
363
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
375
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
547
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
424
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
672
R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
444
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
450
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
507
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
24.03.2026
17:24
500
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
540
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
24.03.2026
15:30
526
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
24.03.2026
15:13
571
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
24.03.2026
15:13
495
Dan Perciun promite acces echitabil la universitățile din Chișinău pentru tinerii din raioanele de est și extinderea programului „Învață în Moldova”
24.03.2026
15:06
564
Studiu IPP: rețeaua școlară din Republica Moldova trebuie reorganizată urgent pe fondul declinului demografic și al școlilor mici din mediul rural
24.03.2026
15:01
482
Agile Robots se aliază cu Google DeepMind pentru a integra modelele Gemini în roboți industriali avansați
555
Terapie modernă pentru Parkinson în stadiu avansat, introdusă la Spitalul Județean Arad, redă mobilitatea pacienților
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














