Dacă primești o palmă, va urma un pumn

Statistică: Potrivit unui studiu, fiecare al doilea copil care a fost atât victimă, cât și martor al violenței în familie devine la rândul său violent

Ororile trăite în copilărie au marcat-o pe viață. Deși are o carieră de succes, o familie sănătoasă și este iubită de soțul ei, Elena este bântuită de amintirile în care trebuia să fugă de tatăl violent seară de seară prin sat, împreună cu ceilalți frați ai săi.

Marcată de violența tatălui

Elena C. lucrează într-o organizație nonguvernamentală internațională. Veselă și mereu zâmbitoare nici nu-ți trece prin cap că în copilărie ar fi fost victimă a violenței în familie. „Așteptam cu groază să se întoarcă tata acasă seara de prin sat. Zi de zi venea măsurând cărările și potecile, tăvălindu-se prin toate băltoacele și noroaiele”, povestește tremurând Elena.

Femeia recunoștea cu ochii închiși gradul de beție al tatălui după modul în care închidea poarta și era o bucurie pentru ea și ceilalți frați mai mici dacă era beat turtă. „Mort beat era o ușurare, nu făcea decât să se urce în pat încotoșmănat, cu tot cu papuci și adormea bombănind și înjurând până la miezul nopții, iar noi, strânși la pieptul mamei, nu îndrăzneam să ne mișcăm, ascultând de frică bolboroseala și frustrările sale”, spune aceasta.

„Ne bătea cu sau fără motiv”

În schimb, starea care îi făcea pe toți să intre în panică și să-și găsească niște locuri prin gospodărie cât mai deschise ca să poată să o tulească și să nu încaseze vreo câțiva zdupaci era atunci când venea semi-beat. „Avea buzele vineții și subțiate cât un ac, vinele de la gât groase, iar cel mai înfiorători erau ochii sticloși, reci și tulburi. Sufeream pentru mama, care primea pumni în față, piept, burtă. Răcneam disperați în jurul lui să o lase în pace. Și primeam și noi palme, ne înjura. Când mama se elibera, noi fugeam”, zice ea.

Elena nu avea unde se duce. Stăteau în drum ore în șir pe frig sau ploaie și așteptau să adoarmă tatăl. „Țin minte zilele în care mama se ascundea sub pat, pe podeaua de beton din casa mare, o țin minte ascunsă în grădină prin păpușoaie sau în beci printre butoaiele cu murături sau vin și, de asemenea, în pod. Noi nu-i spuneam tatei unde stă ascunsă ca să nu o găsească, chiar dacă încasam pumni pentru că o făceam pe partizanii. Cu timpul a început să ne lovească cu sau fără motiv”, își amintește femeia.

Ușurarea

Tatăl Elenei a fost găsit înghețat sub un gard. Coșmarul a luat sfârșit cu opt ani în urmă. „Nu vreau să fiu răutăcioasă, dar a fost o ușurare pentru toți. În sfârșit, scăpasem de calvar, deoarece, chiar dacă mă stabilisem la Chișinău, trebuia seară de seară să o țin de vorbă pe mama la telefon ca tata să nu o bată”, explică ea.

Femeia are doi copii, iar relația cu soțul e destul de caldă și frumoasă. Groaza prin care a trecut în copilărie nu face parte din căminul actual al ei, însă ea revine atunci când aude strigăte pe stradă sau când îi apare un om cherchelit în cale. „Se întâmplă, dar foarte rar, zile în care se iscă vreo ceartă între mine și soțul meu. Atunci, mă pitesc într-un colț al casei și încep a plânge, iar soțul rămâne cu gura căscată că am o astfel de reacție”, zice femeia.

Elena crede că femeile trebuie să înțeleagă cât de prețioasă este viața și pe care au dreptul să o trăiască în liniște, pace și dragoste. „Toleranța unei palme înseamnă toleranța unui calvar, a fricii și rușinii pe toată viața. Demnitatea și respectul sunt două valori care necesită a fi educate în familie și la școală, atât pentru băieți, cât și pentru fete”, zice ea.

Traumatizați pe viață

Potrivit psihologului Lilia Gorceac, copiii care sunt victimele sau martorii violenței în familie rămân traumatizați pe viață, iar consecințele se văd în timp. „Ei preiau două modele: unul agresiv și altul tolerant. Respectiv, când devin la rândul lor părinți, dobândesc unul dintre aceste modele, dar specific este faptul că niciunul dintre ele nu este constructiv. Copilul nu trebuie să fie martorul certurilor dintre părinți, dar nici să i se aplice bătaie sau agresiuni verbale ca formă de pedeapsă”, spune Gorceac.

Efectele violenței asupra copilului

Consecințele de scurtă durată sunt: frică, depresie, neîncredere în sine, coșmaruri, violență și atitudini provocatoare în relațiile cu alți copii sau adulți.

Consecințele de lungă durată: agresivitate, stimă de sine redusă, timiditate, obsesii sau autoagresiune. Ca adult, are dificultăți de maturizare, poate trăi situații repetate de eșec. Acestea îi confirmă incapacitatea și sentimentul că nu este valoros, are inhibiții sociale și dificultăți de comunicare și adaptare.

Opinii: Maia Sandu, ministrul Educației: „De un an încercăm să întreprindem măsuri în educație, să sensibilizăm lucrătorii din sectorul educațional să aibă o atitudine serioasă față de această problemă. Managerii școlilor au fost instruiți cum să acorde ajutor copiilor abuzați. Trebuie să-i învățăm să se protejeze, iar atunci când nu pot, să denunțe un abuz ca să intervenim noi. Totodată, să insistăm ca la toate disciplinele să se vorbească despre combaterea violenței față de copii”.

Liliana Palihovici, vicepreședinta Parlamentului: „Pe parcursul ultimului an, mai mult de 15 proiecte au fost votate în Parlamentul R. Moldova care modifică legislația în așa fel, încât să evităm violența față de copii. Căutăm soluții față de părinții care pleacă peste hotare și își lasă copiii acasă fără supraveghere. Mi-aș dori ca acești părinți, la ieșirea din țară, să declare că și-au lăsat copiii în siguranță, că au actele de tutelă în regulă. Am și un proiect de lege care vine cu inițiativa ca părinții care își lasă conștient copiii în pericol să fie pedepsiți”.

Daniela Sâmboteanu, președinta CNPAC:

„Mecanismul intersectorial de cooperare pentru asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale abuzului, neglijării, exploatării și traficului este un instrument care vine să ajute specialiștii din educație, medicină, justiție, asistența socială să lucreze împreună și să implementeze pas cu pas toate prevederile legale ca să asigure prevenirea, dar și să intervină rapid în cazul copiilor care se află în situații de risc. Acesta mai presupune și crearea unui cadru privind prevenirea și depistarea copiilor care se află în situații de risc, precum și oferirea de servicii familiilor în care există acest fenomen”.

Mii de cazuri de violență

Pe parcursul lunilor martie-mai 2013, în R. Moldova au fost înregistrate 3 714 cazuri de violență asupra copiilor. Dintre acestea, 1 448 s-au manifestat prin abuz fizic, iar 1 460 - prin abuz psihologic. Datele se conțin în primul raport elaborat de Ministerul Educației privind abuzul față de copii.