CURIOS // În cât timp se recuperează corpul uman după o călătorie în spaţiu
1090
Shutterstock Scăderea masei osoase, probleme cardiace, pietre la rinichi. Corpul uman este pus la grea încercare în spaţiu, dar se reface aproape complet la trei luni după întoarcerea pe Pământ, concluzionează aproximativ douăzeci de studii efectuate pe turişti spaţiali, publicate marţi în revista Nature, informează AFP.
„Aceasta este cea mai amănunţită examinare a unui echipaj pe care am efectuat-o vreodată", a declarat Christopher Mason de la Facultatea de Medicină "Joan & Sanford I. Weill" din cadrul Universităţii Cornell din New York, autorul principal al unuia dintre studii, în cadrul unei conferinţe de presă.
Înţelegerea impactului zborurilor spaţiale asupra sănătăţii este crucială pentru viitoarele misiuni lunare cu echipaj uman şi dincolo de Lună, dar şi pentru industria turismului spaţial, care speră să îi trimită pe orbită pe toţi doritorii care îşi pot permite din punct de vedere financiar o călătorie de acest tip.
Cercetători de la peste 100 de instituţii din întreaga lume au analizat toate datele privind starea de sănătate a celor patru turişti spaţiali ai companiei Space X, care au petrecut trei zile pe orbită într-o capsulă, fără astronauţi profesionişti la bord, în septembrie 2021.
Dimensiunea eşantionului este mică în comparaţie cu cele aproape 700 de persoane care au vizitat deja spaţiul de la începutul misiunilor de explorare spaţială. Însă guvernele nu au fost întotdeauna dispuse să împărtăşească datele din misiunile lor, a subliniat Afshin Beheshti de la NASA, unul dintre oamenii de ştiinţă care au condus cercetarea.
Cei patru americani din misiunea Inspiration4 nu au ezitat să se supună unei serii de teste. Rezultatele au fost difuzate pe scară largă şi au fost comparate cu rezultatele testelor efectuate pe alţi 64 de astronauţi.
Modificări la nivelul sângelui, inimii, pielii, proteinelor, rinichilor, genelor, celulelor: aproape totul în organism a fost luat în considerare.
PE MARTE „ÎN DEPLINĂ SIGURANŢĂ"
Un zbor în spaţiu cu echipaj uman poate duce la scăderea masei osoase, la probleme cardiace, oculare şi renale. Dar aproximativ 95% dintre aceşti indicatori de sănătate revin la nivelurile anterioare în termen de trei luni după întoarcerea pe Pământ, iar oamenii se recuperează rapid, a explicat Christopher Mason.
El speră că aceste descoperiri îi vor ajuta pe oamenii de ştiinţă să identifice medicamentele sau măsurile care vor fi necesare pentru a proteja mai bine echipajele.
Misiunea Inspiration4, finanţată de căpitanul său miliardar Jared Isaacman, a vrut să demonstreze că spaţiul este accesibil şi pentru persoanele care nu petrec ani întregi antrenându-se pentru o astfel de performanţă.
Unul dintre studii a arătat că telomerii - extremităţile cromozomilor - celor patru membri ai echipajului s-au lungit într-o manieră spectaculoasă în perioada petrecută pe orbită. Dar în lunile care au urmat întoarcerii pe Pământ, telomerii au revenit la lungimea lor iniţială.
Întrucât telomerii se lungesc şi odată cu vârsta, găsirea unei modalităţi pentru a rezolva această problemă ar putea contribui la lupta împotriva îmbătrânirii, a comentat Susan Bailey, de la Universitatea de Stat din Colorado, autoarea unuia dintre studii.
Având în vedere datele colectate până în prezent, „nu există niciun motiv pentru care să nu putem ajunge pe Marte şi să ne întoarcem în deplină siguranţă", a declarat Christopher Mason.
Dar „probabil nu vom face mai multe călătorii, având în vedere amploarea radiaţiilor", a adăugat el.
Un studiu a arătat că şoarecii expuşi la radiaţii echivalente cu cele acumulate în 2,5 ani petrecuţi în spaţiu au suferit leziuni renale permanente.
„Chiar dacă un astronaut poate merge pe Marte, este posibil ca la întoarcere să aibă nevoie de dializă", a declarat autorul principal al unuia dintre studii, Keith Siew, de la London Tubular Centre, într-un comunicat de presă.
Un alt studiu sugerează că astronauţii de sex feminin ar putea tolera mai bine stresul cauzat de zborurile în spaţiu. „Acest lucru ar putea fi explicat prin faptul că femeile pot naşte copii, astfel încât corpul lor este mai obişnuit cu schimbările majore", a explicat Christopher Mason
25.02.2026
21:12
1
Google transformă Gemini în „secretar” pe Android: automatizează comenzi, detectează fraude și extinde funcția Circle to Search
25.02.2026
20:39
206
OpenAI introduce reclame treptat în ChatGPT și promite protejarea datelor și a încrederii utilizatorilor
25.02.2026
20:29
232
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi 26 februarie 2026
25.02.2026
20:09
205
Parchetul german clasează dosarul pensionarului care l-a numit pe cancelarul Merz „Pinocchio”, considerând critica legitimă la adresa puterii
25.02.2026
19:34
249
Creatorul OpenClaw, angajat de OpenAI, îi îndeamnă pe dezvoltatori să fie jucăuși cu AI și să trateze programarea asistată de inteligență artificială ca pe o abilitate care se învață în timp
25.02.2026
18:44
318
Tot mai mulți adolescenți americani își caută sprijinul emoțional la chatboți AI, spre îngrijorarea experților și a părinților
25.02.2026
18:42
304
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Limba și literatura română” pentru școlile cu predare în limbile minorităților naționale
25.02.2026
18:39
285
Podcasturile depășesc radioul vorbit în preferințele americanilor și se extind puternic în format video
25.02.2026
18:03
251
Program național „Zona Sigură Online” pentru părinți, îngrijitori și copiii care folosesc inteligența artificială în mediul digital
25.02.2026
17:47
1089
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
20:39
54
OpenAI introduce reclame treptat în ChatGPT și promite protejarea datelor și a încrederii utilizatorilor
25.02.2026
20:29
72
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi 26 februarie 2026
25.02.2026
20:09
61
Parchetul german clasează dosarul pensionarului care l-a numit pe cancelarul Merz „Pinocchio”, considerând critica legitimă la adresa puterii
25.02.2026
19:34
216
Creatorul OpenClaw, angajat de OpenAI, îi îndeamnă pe dezvoltatori să fie jucăuși cu AI și să trateze programarea asistată de inteligență artificială ca pe o abilitate care se învață în timp
25.02.2026
18:44
296
Tot mai mulți adolescenți americani își caută sprijinul emoțional la chatboți AI, spre îngrijorarea experților și a părinților
25.02.2026
18:42
280
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Limba și literatura română” pentru școlile cu predare în limbile minorităților naționale
25.02.2026
18:39
256
Podcasturile depășesc radioul vorbit în preferințele americanilor și se extind puternic în format video
25.02.2026
18:03
234
Program național „Zona Sigură Online” pentru părinți, îngrijitori și copiii care folosesc inteligența artificială în mediul digital
25.02.2026
17:47
999
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
17:30
330
Plan național pentru revitalizarea limbii găgăuze în autonomie, lansat la Comrat pentru perioada 2026-2027
25.02.2026
16:51
389
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Limba și literatura română” în învățământul general
25.02.2026
16:37
1423
ULTIMA ORĂ, DOC // Președinta Sandu la RETRAS de urgență cetățenia R. Moldova la NOUĂ persoane. Cine sunt acestea și de ce s-a recurs la o asemenea măsură DRASTICĂ
25.02.2026
16:36
406
Noi discuții la Tiraspol între reprezentanții politici pentru reglementarea transnistreană
25.02.2026
14:48
880
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
25.02.2026
14:12
404
Fondul rutier 2026: 1,82 miliarde de lei pentru întreținerea drumurilor naționale și un nou laborator de control al calității lucrărilor
25.02.2026
14:03
689
VIDEO // Semne de SLĂBICIUNE și nervozitate la Moscova. Propagandistul Nr. 1 al lui Putin admite că o înfrângere a Rusiei în Ucraina ar duce la „distrugerea” lumii
25.02.2026
14:00
438
Când se schimbă ORA // Guvernul menține schimbarea sezonieră a orei: Republica Moldova trece la ora de vară în ultima duminică din martie
25.02.2026
13:30
535
Zelenski anunță negocieri la Geneva cu SUA pentru „pachetul de prosperitate” și reconstrucția postbelică a Ucrainei
25.02.2026
12:49
589
Putin acuză Ucraina că plănuiește sabotarea conductelor TurkStream și Blue Stream din Marea Neagră și ordonă întărirea protecției infrastructurii energetice rusești
25.02.2026
12:01
466
MEC lansează consultări publice naționale pentru modernizarea concepțiilor disciplinelor școlare în învățământul general
25.02.2026
11:59
623
Păduri „pe hârtie”, MILIOANE de lei în buzunare. Factorii de decizie ai Î.S „Întreprinderea pentru silvicultură Iargara” au împădurit fictiv peste 60 de ha
25.02.2026
11:56
480
Avion militar F-16 al armatei turce s-a prăbuşit în vestul ţării: pilotul a murit, anchetă în desfăşurare
25.02.2026
11:52
529
Atac tâlhăresc asupra unui administrator de schimb valutar din Chișinău pentru 500 000 de lei: inculpații, condamnați la ani grei de închisoare
25.02.2026
11:22
468
Număr record mondial de jurnalişti ucişi în 2025: Israel, responsabil pentru aproape două treimi dintre decese
25.02.2026
11:09
528
Bărbat de 37 de ani, cu antecedente penale, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor cu deosebită cruzime din interes material
OpenAI introduce reclame treptat în ChatGPT și promite protejarea datelor și a încrederii utilizatorilor
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi 26 februarie 2026
Parchetul german clasează dosarul pensionarului care l-a numit pe cancelarul Merz „Pinocchio”, considerând critica legitimă la adresa puterii
Creatorul OpenClaw, angajat de OpenAI, îi îndeamnă pe dezvoltatori să fie jucăuși cu AI și să trateze programarea asistată de inteligență artificială ca pe o abilitate care se învață în timp
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














