CURIOS // Cine și când a inventat SEMAFORUL: Avea numai două culori la început


Este un dispozitiv de semnalizare menit să controleze fluxul rutier, iar dacă în prezent are trei culori, atunci când a apărut primul semafor acesta avea doar două culori și era dirijat de lămpi cu gaz.
Primul semafor a apărut pe 10 decembrie 1868 în Londra, iar acesta avea rolul de a dirija traficul într-o intersecție de trei străzi.
Ideea îi aparține lui John Peake Knight, care a venit cu proiectul, iar compania Saxby&Farmer a fost răspunzătoare de construcția semaforului.
Astfel, primul semafor avea trei brațe și două culori (roșu și verde). Pentru semnalizarea pe timp de noapte se foloseau lămpi cu gaz, iar de operarea lui se ocupa un polițist. Pe 2 ianuarie 1869, însă, semaforul a explodat în urma unor scurgeri de gaz, scrie auto-bild.ro.
Primul semafor electric a fost dezvoltat în 1912 de Lester Wire, un polițist american din Salt Lake City, Utah. Și acesta avea doar două culori.
Pe 5 august 1914, compania American Traffic Signal a instalat în Cleveland, Ohio, un nou tip de semafor. Acesta dispunea de un sistem de avertizare sonor și avea la bază proiectul lui James Hoge.
În 1917, tot în Salt Lake City sunt instalate primele semafoare interconectate. Acestea controlau șase intersecții prin intermediul unui panou manual.
Primul semafor cu trei culori a fost inventat tot de un polițist. În anul 1920, William Potts din Detroit vine cu acest proiect care ulterior a fost instalat la o intersecție de patru străzi.
În 1922 apar și primele semafoare interconectate prin control automat.









































































