Ambasadorii statelor UE și reprezentanții partenerilor de dezvoltare, ședință la Guvern cu președinta Maia Sandu, spicherul Igor Grosu și premierul Dorin Recean: „Muncim pentru ca R. Moldova să devină membru al UE nu peste 10 sau 20 de ani, ci în 4”
2035
Ambasadorii statelor Uniunii Europene și reprezentații partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova au participat miercuri la o ședință organizată la Guvern pentru a discuta cu președinta Maia Sandu, spicherul Igor Grosu și premierul Dorin Recean despre parcursul european al statului nostru.
Guvernul transmite că interlocutorii au mai discutat despre situația din domeniul energetic și proiectele în desfășurare, care vor spori securitatea energetică a statului, cum ar fi linia electrică Vulcănești-Chișinău, dar și despre eforturile de combatere a dezinformării și propagandei, care se amplifică în contextul alegerilor din toamna anului curent.
De asemenea, oficialii au abordat măsurile Planului de creștere pentru R. Moldova, agenda de reforme și măsurile pentru a spori securitatea regională, energetică și cibernetică a statului, dar și etapele importante pe care le-a parcurs republica noastră pentru a se apropia de aderarea la UE.
„Suntem pe calea corectă și depinde de noi toți să continuăm pe acest drum comun, care oferă tuturor moldovenilor trei lucruri esențiale: pace și siguranță, stabilitate și unitate națională și dezvoltare economică și bunăstare. Muncim pentru ca Moldova să devină stat membru al UE nu peste 10 sau 20 de ani, ci în următorii 4. Nu va fi ușor, dar nici imposibil. Vom reuși prin unitate internă și solidaritate externă”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean, citat de un comunicat de presă al Guvernului.
Referindu-se la Planul de creștere pentru Republica Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro, finanțat de UE, prim-ministrul Dorin Recean a accentuat că acest sprijin este o oportunitate de a crește ritmul de realizare a reformelor și presupune măsuri tangibile pentru toți locuitorii țării.
„Este o componentă importantă a planului nostru de a accede în Uniunea Europeană, ne va ajuta să creștem productivitatea, să avem o economie robustă, salarii mai mari și condiții de viață mai bune pentru toți cetățenii”, a conchis premierul Dorin Recean.
15.10.2026
09:32
15.10.2026
09:31
15.10.2026
09:31
15.10.2026
09:24
15.10.2026
06:03
15.10.2026
01:30
15.10.2026
00:15
15.10.2026
00:03
14.10.2026
23:58
14.10.2026
23:11
15.10.2026
06:03
15.10.2026
01:30
15.10.2026
00:15
15.10.2026
00:03
14.10.2026
23:58
14.10.2026
23:11
14.10.2026
20:28
14.10.2026
20:23
14.10.2026
20:20
14.10.2026
19:54
14.10.2026
19:27
14.10.2026
19:23
14.10.2026
19:03
14.10.2026
18:59
14.10.2026
18:16
14.10.2026
17:30
14.10.2026
17:26
14.10.2026
17:14
14.10.2026
16:46
14.10.2026
16:34
14.10.2026
15:39
14.10.2026
15:19
14.10.2026
15:05
14.10.2026
15:00
14.10.2026
13:54
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Maia Sandu, în marja Moldova Security Forum: „Unirea ne-ar aduce mai multă securitate”. Când și în ce condiții devine UNIREA opțiunea principală pentru Chișinău
















