Cum vor traversa Oceanul Atlantic patru români
1749
sursa: google.ro Echipajul românesc ce intenţionează, în premieră, să traverseze Oceanul Atlantic într-o ambarcaţiune cu vâsle şi-au desemnat joi cel de-al patrulea membru al echipei.
Cei patru vor participa, la sfârşitul anului viitor, la cea mai dură competiţie de canotaj din lume, care le va testa nu doar capacităţile fizice, ci şi curajul şi spiritul de echipă.
Joi, echipa a lansat la apă barca ce va scrie istorie pentru România şi va anunţa cine sunt cei trei finalişti ai competiţiei adresate tuturor românilor pentru ocuparea celui de-al patrulea loc în barcă.
Echipa este formată până acum din Andrei Roşu, sportiv de anduranţă, ultramaratonist, românul care a traversat Canalul Mânecii în 2015; Vasile Oşan, doctor de medicină sportivă şi Emil Curtean, fost canotor şi, alături de ei, încă un membru care astăzi va fi nominalizat.
Cei patru vor parcurge vâslind peste 5.000 km în circa 60 de zile pentru împlinirea unei cauze sociale, pentru Hospice – Casa Speranţei, completarea fondurilor necesare realizării unui campus social medical la Adunaţii Copăceni, destinat copiilor diagnosticaţi cu boli rare sau limitatoare de viaţă.
Sursa: rador.ro
19.12.2018
15:04
13.12.2018
15:02
03.12.2018
20:00
26.11.2018
20:03
02.11.2018
08:04
27.09.2018
09:40
04.09.2018
13:21
15.08.2018
19:03
27.05.2018
13:01
23.05.2018
12:14
09.05.2018
08:03
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















