Cum se simte Anatol Dumitraș după operația efectuată în România
3998
youtube.com După ce a fost supus în vara acestui an unei operații serioase în România, cunoscutul interpret din R. Moldova, autorul celebrelor melodii „Dulce-i vinul”, „Prima dragoste” sau „În ochii tăi”, Anatol Dumitraș, este acasă și se simte mult mai bine astăzi.
„Starea de sănătate este mult mai bună. Mergem spre bine, mulțumim pentru susținere”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL fiul interpretului, Adrian Dumitraș.
Chiar dacă s-a vehiculat că interpretul ar fi fost bolnav de cancer, Adrian ne-a spus că nu e cancer, dar e vorba de o problemă de sănătate destul de serioasă.
„Acum este mult mai bine”, a mai precizat fiul lui Anatol Dumitraș.
22.01.2026
14:40
2373
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
02.09.2025
13:56
3427
VIDEO // Operațiunea de FRAUDARE a alegerilor parlamentare în favoarea forțelor politice loiale Rusiei este în plină desfășurare. Trei persoane reținute în urma celor 60 de percheziții în sudul republicii
21.02.2025
16:15
2647
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
18.03.2024
13:32
3138
Maia Sandu NU îl va felicita pe Putin. Ce spune despre drona-KAMIKAZE ce ar fi distrus un elicopter la Tiraspol, riscul unui ATAC asupra depozitului cu ARMAMENT de la Cobasna și cum vor evolua relațiile cu Rusia și noul-vechi președinte
24.11.2022
13:44
5573
VIDEO // Socialistul Grigore Novac s-a BÂLBÂIT și a ROȘIT în încercarea de scoate Rusia basma curată, chiar dacă DECONECTĂRILE de energie l-au afectat. Cum a răspuns deputatul la întrebarea „cum poate fi numită o țară care BOMBARDEAZĂ un alt stat”?
12.07.2022
18:05
31584
VIDEO // Vremuri GRELE pentru corupții din R. Moldova: Procurorii vor avea ACCES la o bază de date a 22 de state membre ale Parchetului European și vor obține PROBE despre MILIARDUL furat, dar și informații despre autorii fraudei
13.06.2022
12:21
3130
Săptămâna începe cu noi SCUMPIRI ale carburanților, iar „Moldovagaz” avertizează că cetățenii au acumulat DATORII de 112 milioane de lei la consumul de gaze
04.05.2022
17:56
7103
Dodon, pus la RESPECT, după ce a recunoscut cu text deschis că vrea o Armată Națională slabă în R. Moldova: „Dodon a fost un INFORMATOR al lui Putin, nu președinte. El se bazează pe GOTR și „pacificatorii” ruși din Transnistria”
26.04.2022
10:12
6980
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
16.02.2022
19:10
6340
Ce au RIDICAT procurorii din casa NEDECLARATĂ a procurorului-șef al raionului Hâncești, dar și din cele două apartamente ale sale
03.04.2026
17:25
42
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
29
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
251
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
479
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
511
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
516
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
472
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
03.04.2026
07:56
563
Horoscopul zilei 03.04.2026
03.04.2026
02:46
670
Amazon introduce suprataxă de combustibil de 3,5% pentru vânzătorii FBA, pe fondul scumpirii petrolului din cauza războiului din Iran
02.04.2026
23:47
619
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
02.04.2026
23:24
595
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
02.04.2026
21:12
644
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
631
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
619
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
02.04.2026
20:09
595
ICE recunoaște că a cumpărat și folosește spyware Paragon în anchete de trafic de droguri în SUA
02.04.2026
18:34
649
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
697
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
02.04.2026
17:06
678
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
02.04.2026
16:55
718
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat remiza modernă de salvatori și pompieri din Ocnița, construită cu sprijinul SUA
02.04.2026
16:53
693
Ministerul Energiei și partenerii europeni accelerează proiectele de eficiență energetică și energie regenerabilă în Moldova
02.04.2026
16:23
640
39 de școli din țară vor pilota programele de educație multilingvă aprobate de MEC
02.04.2026
15:58
679
Republica Moldova își consolidează rolul de hub energetic regional și partener cheie în reconstrucția Ucrainei
02.04.2026
15:52
659
Ministrul Dan Perciun anunță investiții, indemnizații pentru elevi și reforme în curriculum și manuale la întâlnirea cu managerii școlilor din Șoldănești
02.04.2026
15:42
651
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, deschide MOLDENERGY 2026 și lansează un amplu târg de locuri de muncă în sectorul energetic
02.04.2026
13:19
724
Guvernul și ODA pompează 43 de milioane de lei în 81 de afaceri locale, cu investiții totale de peste 96 de milioane în economia Republicii Moldova
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














