Cum să-ţi strângi BRADUL de Crăciun şi ce să faci cu el după sărbători
3853
sursa: google.ro Te gândeşti cu groază că va trebui să aduni toate decoraţiunile din el şi îţi este teamă că vei împrăştia ace prin toată casa? Descoperă câteva trucuri simple.
După ce trec sărbătorile, ne aşteaptă la fiecare colţ o privelişte cât se poate de tristă: brazii de Crăciun uscaţi, aruncaţi pur şi simplu la tomberon. Dacă ai avut anul acesta un brad natural, tăiat, atunci trebuie să ştii că există câteva modalităţi simple prin care poate fi refolosit.
Returnează-l
Multe magazine de bricolaj care au vândut brazi de Crăciun au avut oferta de „returnare” a brazilor. Acest lucru înseamnă că poţi duce bradul uscat înapoi în luna ianuarie pentru a fi reciclat şi vei primi în schimb un bon valoric. Verifică dacă magazinul din care ai cumpărat bradul are o astfel de ofertă şi asigură-te că ai păstrat bonul fiscal când l-ai cumpărat.
Reciclează-l
Poţi găsi în oraşul tău centre de reciclare care primesc brazii de Crăciun uscaţi. De asemenea, în unele localităţi brazii lăsaţi lângă ghena de gunoi sunt colectaţi separat şi reciclaţi de firmele de salubrizare. Caută informaţii despre această posibilitate în zona în care locuieşti dacă vrei să reciclezi bradul de Crăciun.
Foloseşte-l în grădină
În cazul în care locuieşti la curte, atunci poţi folosi bradul uscat în grădină. Acele de brad scuturate în grădina ta se descompun treptat şi cresc aciditatea solului, oferind în acelaşi timp nutrienţi pentru plantele pe care le vei sădi apoi. Iar tulpina, curăţată de crengi, poate fi folosită pe post de arac, pentru a susţine plantele căţărătoare. De asemenea, bradul poate fi tocat integral iar resturile împrăştiate în grădină, pe post de îngrăşământ natural.
Plantează-l
Dacă ai cumpărat un brad în ghiveci, cu rădăcină, atunci îl poţi planta cu succes în propria ta grădină. În acest caz trebuie să păstrezi bradul până la primăvară, când pământul se va dezgheţa. Ai grijă să-l ţii într-un loc răcoros, departe de sursele de căldură, cu suficientă lumină şi să-l uzi o dată pe săptămână. Pământul trebuie să fie umed, în niciun caz complet ud, pentru că rădăcinile pot putrezi din cauza excesului de apă.
Transformă-l
Tulpina bradului tău poate fi transformată cu uşurinţă în elemente decorative dacă eşti pasionată de bricolaj. De exemplu, taie tulpina în felii subţiri pe care să le vopseşti cu un lac transparent pentru lemn. Vei obţine astfel suporturi inedite pentru pahare, realizate chiar de tine!
Strânge-l cu grijă
Acele uscate de brad, împrăştiate prin casă, sunt extrem de neplăcute. Rămân înfipte în covoare sau alte textile şi pot provoca înţepături foarte dureroase. Pentru a preveni împrăştierea acelor atunci când strângi bradul, asigură-te că ai aproape de tine aspiratorul, pentru a strânge imediat acele care cad pe podea în timp ce culegi globuleţele şi decoraţiunile. Foloseşte apoi un sac mare din plastic în care să introduci bradul începând de la tulpină, nu de la vârfuri, pentru că astfel vei împrăştia mai multe ace.
15.01.2018
19:30
07.01.2018
15:53
26.12.2017
16:18
24.12.2017
13:00
03.12.2017
16:40
02.12.2017
18:01
13.12.2016
18:00
13.12.2016
07:30
24.12.2015
10:05
18.12.2015
11:46
17.12.2015
10:45
14.12.2015
07:32
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















