Cu susținerea lui Ilan Șor, la Strășeni a fost deschis încă un magazin social – cel de-al 129-lea
2492
În orașul Strășeni a fost inaugurat astăzi încă un magazin social din rețeaua „Merișor”, al 129-lea la număr. Beneficiarii acestor magazine sociale, unde produsele de primă necesitate se vând la prețuri accesibile, sunt familiile cu mulți copii, pensionarii, veteranii și persoanele cu venituri modeste. Proiectul magazinelor sociale a fost lansat acum cinci ani de Ilan Șor, liderul Partidului „ȘOR”, se arată într-un comunicat de presă al formaţiunii.
Într-un mesaj adresat cu ocazia deschiderii magazinului social de la Strășeni, Ilan Șor a spus că unitatea a fost deschisă la solicitarea mai multor cetățeni, iar beneficiarii vor putea economisi bugetele personale cumpărând produse la prețuri mai mici.
„Tot ceea ce face Partidul „ȘOR”, inclusiv și acest minunat proiect, face pentru cetățeni. Sper că în timpul apropiat rețeaua de magazine „Merișor” se va extinde până la peste 200 de unități, astfel ca fiecare locuitor al țării să aibă acces la acestea și să poată economisi bani”, a declarat Ilan Șor.
La inaugurarea magazinului social a participat și vicepreședintele formațiunii politice, Vitalie Balinschi. Acesta i-a felicitat pe locuitorii din Strășeni cu această ocazie și a spus că rețeaua de magazine sociale va fi dezvoltată în continuare.
„Echipa lui Ilan Șor va continua să susțină dezvoltarea rețelei „Merișor”. Toți s-au convins, chiar și guvernarea distructivă a lui Dodon, numai că nu vrea să recunoască acest lucru, că magazinele sociale au fost colacul de salvare în această pandemie pentru mulți oameni cu venituri modeste”, a spus Balinschi.
Prezentă la eveniment, deputata Violeta Ivanov a menționat că rețeaua „Merișor” intenționează să mai deschidă câteva magazine sociale staționare.
„Încă cel puțin două magazine sociale vor fi deschise în acest an, iar în curând vor fi puse pe linie încă 65 de magazine sociale mobile. În acest fel, numărul magazinelor sociale va crește până la aproape 200, iar cel al beneficiarilor – până la peste jumătate de milion”, a menționat deputata.
La începutul acestei luni rețeaua „Merișor” a deschis un magazin social în orașul Soroca, iar în iunie – la Nisporeni.
Primul magazin social a fost deschis în 2015, în orașul Orhei, de către Ilan Șor. În cei cinci ani, numărul acestora a crescut până la 129. Numărul beneficiarilor se ridică, în prezent, la peste 350 de mii – pensionari, veterani de război, familii numeroase și persoane cu venituri modeste. Administratorii rețelei „Merișor” dau asigurări că numărul total al magazinelor sociale va crește, în timpul ce urmează, până la aproape 200. Acest fapt va permite ca toți cetățenii țării să aibă acces la produse de primă necesitate la prețuri accesibile.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare




















