Cu cine se va întâlni Erdogan la Bruxelles
3135
Sursa: ziare.com
Liderii europeni Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk îl vor primi pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, săptămâna viitoare, la Bruxelles, în marja unui summit al NATO, a anunţat vineri Comisia Europeană.
„Preşedintele (Comisiei Europene, Jean-Claude) Juncker şi preşedintele (Consiliului European, Donald) Tusk vor avea o întrevedere bilaterală cu preşedintele (turc Recep Tayyip) Erdogan”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas.
Înainte de aceasta, „preşedintele Juncker va avea, împreună cu Donald Tusk, o întrevedere cu Donald Trump, preşedintele american”, a precizat Schinas. Această reuniune a fost deja programată în cadrul primei vizite a lui Trump la Bruxelles, informează AFP.
„Iar la final, la 14:45 (12:45 GMT), preşedintele Juncker îl va primi aici, la Berlaymont (sediul Comisiei Europene), pe preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron”, a adăugat Schinas.
Relaţiile diplomatice dintre Ankara şi UE s-a deteriorat semnificativ după lovitura de stat eşuată din iulie 2016 din Turcia. Ele s-au tensionat şi mai mult după referendumul de luna trecută, care a întărit atribuţiile preşedintelui Erdogan.
La 2 mai, Erdogan a somat UE să relanseze negocierile pentru aderarea Turciei la UE, afirmând că în caz contrar ţara sa va spune „adio” Uniunii.
Procesul de aderare a Turciei la UE este în prezent în impas, iar obţinerea de progrese este puţin probabilă în viitorul apropiat.
Sursa: ziare.com
19.12.2023
15:14
17.04.2020
11:39
02.01.2020
14:04
06.09.2019
09:50
14.01.2019
20:16
26.12.2018
10:05
18.10.2018
09:11
17.10.2018
10:01
14.08.2018
19:03
24.07.2018
18:20
23.07.2018
16:19
27.05.2018
09:01
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















