CSM îi solicită lui Corneliu Gurin să-și dea demisia din funcția de judecător al Curții Constituționale, iar Maia Sandu cere sancționarea judecătorilor corupți
1857
După ce au analizat astăzi opinia Comisiei de la Veneția vizavi de deciziile Curții Constituționale de la Chișinău, din perioada 7-9 iunie curent, membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) i-au solicitat reprezentantului acestei instituții la Înalta Curte, Corneliu Gurin, să-și dea demisia.
La solicitarea președintelui interimar al CSM, Dorel Musteață, președintele interimar al Curții Constituționale ar urma să efectueze un control privind încălcarea obligațiunilor de către Corneliu Gurin, numit în funcție la sfârșitul anului 2018.
Menționăm că la ședina de astăzi a CSM a participat și prim-ministra Maia Sandu, alături de noua ministră a Justiției Olesea Stamate.
Maia Sandu a cerut sancțiuni pentru judecătorii corupți.
„CSM se face vinovat de faptul că în sistemul judecătoresc sunt magistrați corupți, oameni care nu au arătat respect față de lege. Acest CSM trebuie să promoveze judecătorii onești și trebuie să se asigure că legea funcționează în R. Moldova. Ei spun că au fost presiuni, dar eu am declarat că voința politică este deja de partea justiției. Nu au niciun motiv să spună că nu au condiții pentru reforme. Dacă nu se vor vedea rezultate în următoarele zile, vom rezolva problema componenței acestei Consiliu”, a precizat Maia Sandu după discursul ținut la ședința CSM, citată de ZdG.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor


















