Coronavirus: semne pe piele la care trebuie să fii atent
3496
Pe măsură ce sunt efectuate mai multe studii, noi informaţii sunt scoase la iveală în ceea ce priveşte infecţia cu noul coronavirus.
O nouă cercetare realizată de Academia Spaniolă de Dermatologie pe 375 de subiecţi arată, de exemplu, că pacienţii suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19 ar putea avea diverse manifestări cutanate.
Potrivit studiului, publicat în British Medical of Dermatology, astfel de manifestări cutanate ar putea fi atât consecinţe ale infecţiei cu noul coronavirus, cât şi factori de risc în transmiterea infecţiei, deoarece bariera cutanată este afectată şi favorizează pătrunderea virusului.
5 semne pe piele care pot semnala existenţa bolii COVID-19
Pseudodegerături (chillblains) – acestea se prezintă ca edeme de culoare închisă, în general localizate pe mâni şi picioare, însoţite de punctuleţe mici roşii sau vineţii cauzate de spargerea vaselor mici de sânge de la suprafaţa pielii. Datele arată că aceste simptome apar cu precădere la pacienţii tineri, care prezentau forme mai puţin severe ale bolii COVID-19.
Urticarie – aproape un sfert din participanţii la studiu au dezvoltat leziuni de tip urticarie pe piele, de culoare roz sau alb, de tipul iritaţiei cauzate de urzici. Aceste manifestări sunt însoţite de mâncărime şi se pot extinde pe tot corpul, inclusiv pe palme şi braţe.
Erupţie de tip exantem – în aproape jumătate din cazuri au fost descrise erupţii mici roşii, plate sau uşor ridicate, dezvoltate uneori în jurul foliculilor de păr. Astfel de leziuni sunt similare celor din pitiriazisul rozat şi apar, de regulă, în acelaşi timp cu alte simptome specifice COVID-10, precum tuse seacă, dureri în gât, febră etc.
Vezicule pline cu lichid – acestea sunt însoţite de prurit şi apar cu precădere pe trunchi. În anumite cazuri, veziculele pot conţine sânge şi se pot extinde pe corp. Au fost semnalate în special la pacienţii de vârstă mijlocie şi înainte de apariţia altor simptome specifice COVID-19.
Necroză – aceasta survine în momentul în care este afectată circulaţia sângelui la nivelul pielii şi se manifestă cu precădere în rândul pacienţilor vârstnici şi cu forme grave de coronavirus. Anumite porţiuni de piele devin roşii sau chiar violacee.
„Trebuie menţionat însă că aceste leziuni cutanate sunt similare cu cele observate la infecţiile virale cunoscute, deci nu sunt caracteristice infecţiei cu SARS-CoV-2 . Aceste manifestări se tratează simptomatic, folosind tratamentul adaptat fiecărui caz în parte”, spune dr. Mihaela Georgescu, medic specialist dermatovenerologie la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila”, citată de csid.ro.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
18.08.2026
06:58
18.08.2026
06:54
18.08.2026
04:40
18.08.2026
02:49
18.08.2026
02:21
18.08.2026
01:55
18.08.2026
01:30
17.08.2026
23:42
17.08.2026
23:34
17.08.2026
23:31
17.08.2026
22:35
17.08.2026
22:19
17.08.2026
22:06
17.08.2026
22:02
17.08.2026
21:35
17.08.2026
21:15
17.08.2026
20:40
17.08.2026
20:14
17.08.2026
20:02
17.08.2026
19:57
17.08.2026
19:03
17.08.2026
18:48
17.08.2026
18:32
17.08.2026
18:30
17.08.2026
18:22
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
Manevra secretă a avionului prezidențial al lui Trump după summitul NATO de la Ankara declanșează scandal la Washington
Românii pleacă pe capete din Spania: salariile nu mai fac față scumpirilor, iar comunitatea riscă să scadă sub 500.000 de oameni până în 2026
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
















