Stiri
România nu poate demara lucrările de construcție a gazoductului Iași-Ungheni, deoarece 40 de familii nu acceptă să fie expropriate de terenurile pe care urmează să treacă conducta. Pentru a evita blocarea proiectului, Guvernul român intenționează să adopte un proiect de lege care să simplifice procedura de expropriere pentru cauze de utilitate publică, necesare realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.
Premierul român Victor Ponta a discutat la acest subiect cu ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță. Acesta a explicat că proprietarii solicită prea mulţi bani ca despăgubiri pentru a ceda terenurile.
„Vrem să ne legăm de Moldova, să exportăm energie, să ajutăm Moldova să fie independentă energetic şi nu convingem 40 de cetăţeni. Bănuiesc că sunt tot din Moldova noastră, de la Iaşi spre Ungheni. Nu vor să ne lase să facem conducta şi încercăm să găsim o variantă legală ca, totuşi, să putem să facem o amărâtă de conductă", a declarat premierul Victor Ponta, citat de Mediafax.
În urmă cu două săptămâni, premierul a anunţat că autorităţile de la Bucureşti doresc să finalizeze până la sfârşitul acestui an interconectarea reţelelor de gaze cu Republica Moldova. Pentru realizarea proiectului este necesară exproprierea de terenuri a 350 de persoane.
Stela Mihailovici
Construcția gazoductului Iași-Ungheni FRÂNEAZĂ. România va modifica legislația de dragul R. Moldova
Economie
04.06.2013
16:55
1021
1021
Premierul român Victor Ponta a discutat la acest subiect cu ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță. Acesta a explicat că proprietarii solicită prea mulţi bani ca despăgubiri pentru a ceda terenurile.
„Vrem să ne legăm de Moldova, să exportăm energie, să ajutăm Moldova să fie independentă energetic şi nu convingem 40 de cetăţeni. Bănuiesc că sunt tot din Moldova noastră, de la Iaşi spre Ungheni. Nu vor să ne lase să facem conducta şi încercăm să găsim o variantă legală ca, totuşi, să putem să facem o amărâtă de conductă", a declarat premierul Victor Ponta, citat de Mediafax.
În urmă cu două săptămâni, premierul a anunţat că autorităţile de la Bucureşti doresc să finalizeze până la sfârşitul acestui an interconectarea reţelelor de gaze cu Republica Moldova. Pentru realizarea proiectului este necesară exproprierea de terenuri a 350 de persoane.
Stela Mihailovici
Stiri relevante
29.11.2017
19:01
2723
VIDEO // Atac al rechinilor în Marea Mediterană asupra migranților?
28.01.2017
10:30
5294
O nouă mișcare în R. Moldova. Ce OBIECTIVE își propune
23.07.2015
19:28
4444
Numărul migranților moldoveni în Federația Rusă, în SCĂDERE
08.03.2015
09:35
3097
Ce trebuie să facă cei care au patente de muncă ruseşti eliberate în 2014
08.01.2015
14:57
3048
Reguli mai dure pentru migranții din Rusia. Ce-i așteaptă pe moldovenii care au depășit termenul de ședere cu un an?
01.10.2014
11:20
3566
Primele DOSARE PENALE pe numele migranților moldoveni din Rusia
25.09.2014
15:16
2442
NU toți migranții care se află ilegal în Rusia vor fi AMNISTIAȚI. Vezi care sunt aceștia
23.09.2014
16:35
3281
Miile de moldoveni care muncesc ilegal în Rusia ar putea fi „AMNISTIAȚI”
11.09.2014
14:49
2864
Kalinin sperie moldovenii din Rusia: Autorităţile ruse vor putea utiliza ARMELE în raport cu migranţii
22.06.2014
08:55
2643
ORDIN // Noi reguli în Rusia pentru migranții veniți la muncă
04.05.2014
17:43
4532
STUDIU // Moldovenii de la Nord preferă să meargă la muncă în Franţa, cei din Centru - în Portugalia, iar cei de la Sud - în Anglia
23.01.2014
12:54
2350
Peste 20 de mii de moldoveni au INTERDICȚIA de a intra în Rusia

Top stiri
28.01.2026
23:28
322
Iran amenință cu un răspuns fără precedent la un posibil atac american, în timp ce Trump evocă „ceasul ticăie”, iar Merz spune că regimul de la Teheran mai are doar „săptămâni”
28.01.2026
22:59
354
Kaja Kallas cere o NATO „mai europeană” în era Trump, în timp ce cheltuielile militare ale UE urcă la 343 de miliarde € și sunt estimate la 381 de miliarde € în 2025
28.01.2026
20:52
432
Vreme mai blândă și nori persistenti în Republica Moldova, joi 29.01.2026
28.01.2026
17:31
577
Moldova mizează pe investiții americane pentru modernizarea infrastructurii feroviare și rutiere
28.01.2026
16:04
675
Studiu american: aproape 2 milioane de victime militare în războiul din Ucraina, cu pierderi ruseşti aproape duble faţă de cele ucrainene, bilanţ respins de Kremlin
28.01.2026
14:39
609
Moldova și Germania, împreună cu UNICEF, extind la nivel național serviciile esențiale pentru copiii moldoveni și refugiați ucraineni
28.01.2026
13:20
642
Guvernul aliniază 17 acte normative din construcții și urbanism la noul Cod, extinzând accesul la locuințe de serviciu pentru cetățenii UE și Schengen
28.01.2026
12:58
705
Denis Lungul, numit secretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale
28.01.2026
12:50
700
Guvernul de la Chișinău schimbă regulile în zootehnie pentru a spori bunăstarea porcilor și a se alinia la standardele UE
28.01.2026
12:43
567
Cei mai buni tineri luptători ai țării s-au înfruntat la Campionatul Național U-23 de la Chișinău
28.01.2026
12:42
730
Poli Timişoara plăteşte integral cazarea şi masa familiilor fanilor PAOK morţi în accidentul din Timiş
28.01.2026
12:24
710
Suporterii PAOK au transformat locul accidentului de lângă Lugoj în memorial, ambasadoarea Greciei revine la spital, iar un jurnalist este agresat de un reprezentant al clubului
28.01.2026
09:39
964
PROMOȚIE // HiSky lansează campania REDUCERILOR de iarnă la bilete de avion Zboruri de la 24,99 euro din februarie până în octombrie
28.01.2026
09:24
880
Ministrul Sănătăţii, în legătură permanentă cu Grecia după accidentul din Timiş soldat cu 7 morţi, anunţă că cei trei răniţi sunt stabili şi monitorizaţi atent
28.01.2026
08:59
731
Atac cu drone rusești asupra unui tren de pasageri în Harkov și raiduri mortale la Odesa: opt morți, sute de mii de ucraineni fără curent electric
28.01.2026
08:01
686
Horoscopul zilei 28.01.2026
27.01.2026
23:55
877
Ilie Bolojan transmite condoleanţe familiilor tinerilor greci morţi în accidentul rutier din Timiş
27.01.2026
23:03
846
Ministrul de Interne Cătălin Predoiu, mesaj de condoleanţe Greciei după accidentul din Timiş în care au murit şapte suporteri PAOK
27.01.2026
21:00
861
Vreme mai blândă și fără precipitații în Republica Moldova, miercuri, 28 ianuarie 2026
27.01.2026
20:42
1121
Orologiul apocalipsei, reglat la doar 85 de secunde de miezul nopţii: experţii avertizează asupra riscului de război nuclear, crizei climatice şi „Armageddonului informaţiei”
27.01.2026
20:25
847
Gido PARK primește 3 milioane lei ajutor de stat pentru noua fabrică de prefabricate din beton la Ratuș, Criuleni
27.01.2026
20:13
818
Mitsotakis, mesaj după tragedia din Timiș: Atena colaborează strâns cu autoritățile române după moartea fanilor PAOK
27.01.2026
20:08
725
Omagiu la Lyon pentru suporterii greci ai lui PAOK morţi în accidentul din Timiş
27.01.2026
19:51
931
Maia Sandu, la Strasbourg: democrația din Republica Moldova și integrarea europeană, în prim-planul discuțiilor cu liderii Consiliului Europei
27.01.2026
19:08
877
Preşedintele PAOK, mesaj de doliu după accidentul din Timiş în care au murit şapte suporteri greci: „Aceşti copii sunt copiii noştri”
27.01.2026
18:54
1187
De ce trebuie să dezactivezi URGENT WiFi-ul telefonului când ieși din casă

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
16.75
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi