Conflict deschis între Ambasadele SUA și Rusiei la București pe tema RĂZBOAIELOR. După ce au fost acuzați că au INVADAT R. Moldova în 1991-1992, iar apoi nu au mai plecat, rușii ripostează: „În R. Moldova Rusia a oprit războiul civil”
3905
Ambasada Statelor Unite ale Americii la București și Ambasada Federației Ruse la București s-au angajat într-o „confruntare” pe rețelele de socializare cu privire la conflictele militare la care Armatele celor două state rivale au participat.
Americanii au fost primii care au denunțat agresiunile Federației Ruse în regiune, amintind de intervenții militare în urma cărora rușii au „uitat” să mai plece.
„Rusia a invadat Republica Moldova în 1991-1992 ... și nu a mai plecat.
Rusia a invadat Georgia în 1991-1993 și apoi în 2008 ... și nu a mai plecat.
Rusia a invadat Ucraina în 2014 ... și nu a mai plecat.
Vedeți un tipar aici? Cine este agresorul?”, precizează Ambasada Statelor Unite ale Americii în postarea sa.
Mesajul americanilor a adus mii de like-uri, sute de comentarii și sute de distribuiri.
Postarea americanilor a dus la o reacție rapidă a Ambasadei Federației Ruse în România. Rușii explică faptul că trupele ruse nu au invadat ci, de fapt, au pacificat oprind conflicte civile în regiune, scrie defenseromania.ro.
Mai mult, Ambasada Rusiei în România acuză SUA de invadarea sau bombardarea altor state, făcând referire și la subiectul foarte sensibil al utilizării bombelor nucleare la Hiroșima și Nagasaki în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
Rușii au publicat și o hartă cu prezența trupelor americane în lume.
Redăm integral reacția Rusiei după postarea SUA:
„În Republica Moldova Rusia a oprit războiul civil.
În Osetia de Sud Rusia a protejat civilii și trupele ruse de menținerea păcii de agresiunea armată a regimului M. Saakașvili.
În Crimeea, localnicii au votat pentru reunificarea cu Rusia după venirea neonaziștilor la putere în Kiev.
În Siria, un guvern legal a apelat la Rusia pentru ajutor în lupta cu organizația teroristă a ISIS. Drept urmare, 95% din întregul teritoriu sirian a fost eliberat de militanți.
Zilele trecute, Rusia în cadrul operațiunii OCDB la invitația președintelui Tokaev a trimis trupe de menținere a păcii în Kazahstan pentru a stabiliza și normaliza situația din țară.
Da, acesta este un model. Rusia menține pacea și securitatea.
Și asta a făcut SUA?
- utilizarea armelor nucleare împotriva orașelor pașnice japoneze Hiroshima și Nagasaki și introducerea trupelor în Japonia... și americanii tot nu s-au dus...
- ocupația postbelică a Germaniei... și americanii tot nu s-au dus...
- introducerea trupelor pe teritoriul Republicii Coreea... și americanii tot nu s-au dus...
- CIA a sponsorizat operațiunea militară împotriva Cubei în 1961... și totuși nu există nicio oprire a transportorului de tortură de la baza Guantanamo...
- invazia Vietnamului în 1964... și zeci de mii de victime pașnice inclusiv din folosirea în masă a substanțelor chimice pentru distrugerea vegetației...
- bombardamente asupra Iugoslaviei în 1999... și de atunci, una dintre cele mai mari baze americane Camp-Bondstil se află în Kosovo...
- Invazia Afganistanului în 2001... și o evadare rușinoasă în august anul trecut dintr-o țară săracă, unde militarii americani au ucis mii de civili în timpul operațiunilor antiteroriste
- invazia Irakului în 2004... și ordinul unui milion de victime pașnice și apariția ISIS
- bombardamentul din 2011 al Libiei... și războiul civil continuă în țară...
- intervenție în Siria în 2014... și împotriva voinței guvernului țării, armata SUA a stabilit controlul asupra zonelor petroliere...
Și există încă peste 730 de facilități militare americane în toată lumea. Spre comparație, URSS și-a retras toate trupele de pe teritoriul Europei de Est (începând din România în 1958. Și a terminat în Germania de Est la începutul anilor 1990), Vietnam (2002) și Cuba (2001)”, a transmis Ambasada Federației Ruse în România.
„Apetitul Ambasadei Rusiei la București pentru istorie e lăudabil, dar „lecția” ratează câteva momente-cheie ale Războiului Rece, momente în care Armata Roșie a fost „vedeta”. Spre exemplu, înăbușirea violentă a revoltelor din Germania de Est (1953), a revoluției maghiare (1956) și, nu în ultimul rând Primăvara de la Praga (1968) și invadarea Cehoslovaciei, singura dată în istoria omenirii când o alianță militară invadează un stat membru”, scrie portalul defenseromania.ro.
25.06.2026
18:51
25.06.2026
18:45
25.06.2026
18:07
25.06.2026
17:49
25.06.2026
17:12
25.06.2026
17:05
25.06.2026
16:57
25.06.2026
15:49
25.06.2026
13:42
25.06.2026
18:51
25.06.2026
18:45
25.06.2026
18:07
25.06.2026
17:49
25.06.2026
17:12
25.06.2026
17:05
25.06.2026
16:57
25.06.2026
15:49
25.06.2026
13:42
25.06.2026
12:38
25.06.2026
09:25
25.06.2026
08:42
25.06.2026
07:53
25.06.2026
07:36
25.06.2026
07:13
25.06.2026
06:46
25.06.2026
06:43
25.06.2026
06:26
25.06.2026
05:58
25.06.2026
05:03
25.06.2026
04:04
25.06.2026
03:42
25.06.2026
02:35
24.06.2026
20:50
Rezultate preliminare stabile la examenele de absolvire a gimnaziului din 2026, cu mai puține fraude față de 2025
Macron și Meloni se reunesc pe Coasta de Azur pentru relansarea relațiilor franco‑italiene
Bacalaureat 2026: număr record de medii de 10 și rată de promovare în creștere pentru al treilea an la rând
Kievul și Varșovia îngroapă securea războiului la Conferința Reconstrucției Ucrainei de la Gdansk, în timp ce Ursula von der Leyen anunță prima tranșă de 3,2 miliarde € din împrumutul de 90 de miliarde €















