Conferința ministerială a Spațiului European al Învățământului Superior, găzduită în comun de România și R. Moldova
1708
R. Moldova şi România vor găzdui în 2027, la Iași și Chișinău, conferința ministerială a Spațiului European al Învățământului Superior. Decizia a fost adoptată la Tirana, Albania, prin votul statelor membre ale Spațiului European al Învățământului Superior (SEIS).
Potrivit Moinisterului Educației și Cercetării, conferința va reuni miniştrii Educației din țările membre ale Uniunii Europene şi SEIS, reprezentanți ai Comisiei Europene, ai organizațiilor din domeniul asigurării calității la nivel european şi global.
Evenimentul reprezintă un instrument de monitorizare şi avansare a procesului de la Bologna.
„Alinierea Moldovei la implementarea procesului de la Bologna înseamnă pentru tinerii noştri şansa de a participa în mobilități academice în afara țării, studii mai calitative acasă şi oportunitatea recunoașterii pe viitor a diplomelor obținute în Republica Moldova la nivel european”, a menționat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Menționăm că ministrul Perciun a participat, în perioada 29 - 30 mai curent, la Conferința miniștrilor educației responsabili de învățământul superior în țările din spațiul european al învățământului superior. Dan Perciun a avut intervenții în cadrul panelului dedicat cooperării transnaționale și instrumentelor de asigurare a mobilităților în țările din spațiul european al învățământului superior.
07.11.2026
13:21
07.11.2026
13:09
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
13:21
07.11.2026
13:09
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”















