Totul pentru PREȘEDINTE? Comunicat de presă de la Guvern: Premierul Chicu a participat, iar președintele Dodon s-a expus, a enunțat, a scos în evidență și a ANUNȚAT. Niciun cuvânt sau declarație făcută de premierul Chicu
1721
Direcția comunicare și protocol a Guvernului a făcut public un comunicat de presă după ședința tradițională de luni, cu participarea președintelui Igor Dodon, premierului Ion Chicu și spicherul Zinaida Greceanîi, însă redă doar declarațiile făcute de șeful statului.
„În dimineața zilei de astăzi, prim-ministrul R. Moldova, Ion Chicu, a participat, împreună cu președintele țării, Igor Dodon, și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, la ședința comună săptămânală.
La finalul ședinței, președintele R. Moldova, Igor Dodon s-a expus, în fața presei, asupra temelor discutate și a agendei stabilite de comun acord pentru săptămâna care urmează. Șeful statului a enunțat necesitatea concentrării atenției pe cazul devalizării băncilor în anul 2014, verificarea pregătirii sectorului energetic național pentru perioada rece a anului, inclusiv asigurarea furnizării gazelor naturale pe tot teritoriul R. Moldova, dar și examinarea legalității concesionării Aeroportului Internațional Chișinău.
Igor Dodon a scos în evidență și cazul interceptărilor ilegale vehiculate în presă. În acest sens, președintele țării a anunțat că miercuri va fi organizată o ședință a Consiliului Suprem de Securitate”, se arată în comunicatul de presă al Executivului.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol

















