ANUNȚ oficial! CNPF a blocat 300 de milioane de lei din conturile ASITO
1811
newsmaker.md Comisia Națională a Pieței Financiare controlează toate operațiunile care se fac de pe conturile companiei de asigurări „ASITO”, iar 300 de milioane de lei pe care instituția le are în depozite au fost blocate. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Consiliului de administraţie al CNPF, Iurie Filip, în cadrul ședinței de ieri a Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe.
Funcționarul a precizat că problemele de la „ASITO” nu sunt legate de capacitățile financiare, dar de managementul companiei, iar CNPF nu se poate implica în alegerea conducătorilor unei instituții.
„În 2014, pe piața asigurărilor nu s-a constatat o blocare a activității vreunui participant important, inclusiv „ASITO”. Dacă privim pur contabil situația de la „ASITO”, cifrele care sunt prezentate în rapoarte și care sunt verificate de comisie sunt acceptabile și corespund tuturor normelor prudențiale care sunt înaintate de actele normative ale CNPF și a legislației în vigoare. Dânșii, drept rezultat al înstrăinării activelor imobiliare și nu doar a oficiului, au acumulat lichidități în valoare de circa 300 de milioane de lei, care se află pe depozitele bancare. Pentru a proteja eventualele scenarii nedorite, CNPF a reușit, acum două luni, să blocheze toate conturile de depozit și acum noi avem capacitatea de a controla orice operațiune care se face de pe conturile „ASITO””, a declarat Filip în fața deputaților.
Reprezentantul CNPF a mai spus că cel mai mult deranjează faptul că „ASITO” se eschivează, prin diferite metode, de la obligațiunile sale în calitate de asigurator.
„Ei încearcă în orice chip să nu plătească despăgubiri. Comisia depune eforturi colosale pentru a-i impune. Doar în acest an, noi am efectuat două controale complexe la capitolul protecția drepturilor consumatorilor”, a precizat Iurie Filip.
Întrebat de deputați dacă există posibilitatea ca „ASITO”-ului să-i fie retrasă licența de activitate, Iurie Filip a spus că „aplicarea sancțiunii de sustragere a licenței sau declarare a insolvabilității va lovi în primul rând clienții companiei și nu în acționariat. Așa cum a fost cu Euroasig”.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
08.09.2026
14:37
08.09.2026
14:24
08.09.2026
14:22
08.09.2026
14:12
08.09.2026
14:01
08.09.2026
13:34
08.09.2026
12:55
08.09.2026
12:38
08.09.2026
12:30
08.09.2026
12:03
08.09.2026
12:02
08.09.2026
11:40
08.09.2026
11:36
08.09.2026
11:36
08.09.2026
11:26
08.09.2026
11:17
08.09.2026
11:07
08.09.2026
10:58
08.09.2026
10:57
08.09.2026
10:41
08.09.2026
10:39
08.09.2026
10:27
08.09.2026
10:07
08.09.2026
09:01
08.09.2026
06:35
08.09.2026
06:28
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani















