Citatul PREFERAT al șefului statului, la „loc de cinste” pe prima pagină a Președinției: „Există o înțelepciune antică…”
1487
Când deschizi site-ul oficial al Președinției, îți sare în ochi un citat semnat cu numele lui Igor Dodon la rubrica „Discursuri”, în partea dreaptă a paginii web.
Frazele sunt luate din discursul lui Dodon de la ceremonia de învestire în funcția de șef al statului de la sfârșitul anului trecut, citit în Palatul Republicii.
Deși discursul este mare, un singur moment a meritat să fie scos în față, pe pagina Președinției.
„Există o înțelepciune antică, pe care eu o împărtășesc în totalitate. Ea spune că un conducător trebuie să țină minte trei lucruri. Mai întâi, că el conduce oameni. Al doilea, că el îi conduce după legi. Și al treilea, că nu conduce totdeauna. Eu voi ține cont mereu de acest principiu. Și voi avea grijă ca după conducerea mea, eu să am cât mai puține regrete, iar cetățenii țării să aibă cât mai multe păreri de bine”, este citatul de pe prima pagină a Președinției.
În prima lună de mandat, președintele Igor Dodon a oferit suficiente motive pentru a fi contestat de o parte a cetățenilor R. Moldova despre care citatul spune că un președinte îi „conduce după legi”.
Recent, de exemplu, mai multe organizații neguvernamentale importate din R. Moldova au făcut publică o declarație prin care au condamnat angajamentele asumate de către președintele Igor Dodon în cadrul vizitei oficiale pe care a efectuat-o la Moldova.
În acea declarație se arăta că preşedintele Republicii Moldova a făcut o serie de declarații condamnabile la Moscova, care sunt în conflict cu prevederile constituţionale, suprascriu interesele naţionale, adâncesc diviziunea socială, pun în pericol securitatea economică din ţară, ar putea păta serios imaginea R. Moldova ca partener responsabil şi creează tensiuni în relaţiile noastre cu toţi ceilalţi parteneri strategici din ţară, în special cu UE, România şi Ucraina.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















