Cinci gânduri care îți pot RUINA ziua și cum le poți întoarce în favoarea ta
3583
foto simbol Întreabă-te dacă gândul este util; te ajută cu ceva? Dacă îți provoacă durere, nu este de ajutor. Imaginează-ți că aceste gânduri sunt precum norii... îi pui pe cer și apoi privești cum vântul îi îndepărtează ușor.
Singura funcţie a minţii este de a diviza la nesfârşit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneşte, lucru de care mintea nu este deloc capabilă. Mintea nu poate să înţeleagă ceea ce se află dincolo de cuvinte; ea poate să înţeleagă numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic.
Ea nu este preocupată de existenţă, de viaţă, de realitate. Mintea este, ea însăşi, o ficţiune. Poţi trăi şi fără minte. Însă nu poţi trăi fără inimă. Şi cu cât existenţa ta este mai profundă, cu atât este şi inima ta mai implicată.
Nu lăsa ca aceste gânduri mici să îți ruineze ziua:
1. Ți-ai dori să fii în altă parte.
2. Îți compari viața cu a altor persoane.
3. Te plângi de toate lucrurile care merg prost.
4. Îi învinovățești pe cei din jurul tău pentru ce se întâmplă.
5. Ești trist cu privire la lucrurile pe care nu le ai.
Cum să schimbi aceste lucruri:
- amintește-ți că nu ești în acel loc pentru un anumit motiv. Unde ești acum este exact unde ar trebui să fii.
- nu știi care este drumul unei alte persoane prin viață. Nu știi care este povestea acesteia. Învață să fii recunoscător pentru cine ești și pentru tot ce ai reușit până acum. Ai răbdare, va veni și momentul la care visezi cu adevărat.
- gândește-te la toate lucrurile care merg bine pentru tine.
- în loc să dai vina pe alții, asumă-ți responsabilitatea pentru acțiunile tale și înțelege că ai puterea de a schimba orice situație.
- învață să fii recunoscător pentru lucrurile și oamenii pe care îi ai. Vor veni vremuri mai bune.
Cum poți recupera puterea asupra gândurilor tale?
1. Recunoaște că gândurile nu sunt neapărat adevărate; ele sunt pur și simplu gânduri
Acordă o atenție deosebită locurilor în care rătăcește mintea ta. Cu siguranță ai câteva gânduri mai ciudate despre care poți râde și pe care le poți considera iraționale. Același lucru poți spune și pentru gândurile emoționale foarte încărcate: observă-le, apoi pune-ți câteva întrebări. De ce ai aceste gânduri? De unde vin ele? De fiecare dată când aceste mesaje negative îți inundă mintea, amintește-ți că gândurile sunt doar gânduri, nu neapărat adevăruri.
2. Nu te mai agăța de gândurile nefolositoare. Permite-le să plece
Întreabă-te dacă gândul este util; te ajută cu ceva? Dacă îți provoacă durere, nu este de ajutor. Imaginează-ți că aceste gânduri sunt precum norii... îi pui pe cer și apoi privești cum vântul îi îndepărtează ușor. Gândește-te că aceste gânduri nu sunt o poveste suficient de bună pentru tine și vei observa cum încep să își piardă din putere.
3. Înlocuiește fiecare gând negativ cu cinci gânduri pozitive
De fiecare dată când un gând negativ îți trece prin minte, concentrează-te asupra a cinci gânduri pozitive. Este posibil să îți fie mai dificil la început, însă în curând va deveni obișnuință și îți vei putea reconstrui stima de sine în așa fel încât gândirea negativă să își piardă sarcina emoțională.
Sursa: kudika.ro
15.01.2019
19:04
2861
Conflict în cuplu. Cum iți exprimi gândurile și emoțiile
02.07.2018
17:00
5721
Cum să ai succes în viaţă: INGREDIENTE NECESARE
01.06.2018
18:01
5989
E dovedit științific: GÂNDURILE îți formează destinul. Această teorie te va pune pe gânduri și, dacă vrei, îți va schimba viața
03.05.2018
20:30
37941
Nimeni nu poate face rău altuia, fără să PLĂTEASCĂ. Binele și răul se întorc întotdeauna!
29.04.2018
19:30
3331
UTIL // O tehnică prin care nu ne mai SUPĂRĂM din orice!
28.04.2018
13:03
3566
Ce se ÎNTÂMPLĂ când nu folosești smartphone-ul pentru o săptămână?
03.04.2018
17:05
2397
Facebook avea un plan ca să ne citească gândurile. Ce s-a ales de acest proiect?
16.03.2018
20:01
5103
Ce frici IRAȚIONALE au bărbații când vine vorba despre relații
13.03.2018
20:02
5785
Cum recunoști o mamă narcisistă
27.02.2018
19:05
3125
Motivul pentru care joburile STRESANTE au angajați PSIHOPAȚI
27.02.2018
17:40
3301
De cât timp ai nevoie pentru a SCĂPA de un obicei prost?
19.02.2018
20:01
1945
JOACA serioasă de-a totu' sau nimic
18.03.2026
23:51
87
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
105
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
192
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
297
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
316
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
316
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
387
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
399
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
438
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
404
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
407
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
428
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
406
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
414
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
450
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
502
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
577
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
509
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
547
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
516
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
526
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
511
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
782
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
481
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
573
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














