Chișinăul a PRIMIT deja recomandările Comisiei de la Veneția cu privire la sistemul mixt: „Socialiștii vor vota”
4973
Europa Liberă
Președintele Igor Dodon susține că Președinția a primit recomandările Comisiei de la Veneția cu privire la proiectul privind schimbarea sistemului electoral într-unul mixt, document ce urmează a fi discutat săptămâna viitoare la ședința Comisiei.
Potrivit lui Dodon, Președinția examinează acum aceste recomandări și își va expune poziția prin consilierul prezidențial, Maxim Lebedinschi, care va participa la ședința Comisiei de la Veneția.
„Vom insista pe votarea proiectului înregistrat în Parlament de socialiști, la inițiativa șefului statului, și socialiștii îl vor vota”, a anunțat Dodon.
Lui Dodon i s-a amintit faptul că atât dânsul, cât și unii deputați socialiști au declarat anterior că, dacă avizul Comisiei de la Veneția în privința acestui proiect va fi negativ, atunci PSRM nu va vota pentru modificarea sistemului electoral.
„Avizul Comisiei de la Veneția nu poate fi negativ sau pozitiv. Și în documentul Comisiei scrie că aceasta este decizia suverană a statului. Vom vedea ce propuneri vom lua în calcul și pe care nu. Vom încerca să instroducem în proiectul de lege cât mai multe recomandări ale Comisiei de la Veneția”, a spus astăzi Igor Dodon în cadrul unui briefing de presă.
Amintim că și spicherul democrat Andrian Candu a declarat că nu este de acord cu toate concluziile experților, iar coaliția majoritară va accepta doar unele recomandări tehnice, nu și pe cele care, în opinia sa, depășesc competențele experților Comisiei de la Veneția.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.09.2026
10:24
09.09.2026
10:10
09.09.2026
09:32
09.09.2026
09:16
09.09.2026
08:53
09.09.2026
08:46
09.09.2026
07:52
09.09.2026
06:45
09.09.2026
04:54
09.09.2026
00:55
09.09.2026
00:21
09.09.2026
00:08
09.09.2026
00:06
08.09.2026
23:56
08.09.2026
23:47
08.09.2026
23:40
08.09.2026
23:35
08.09.2026
23:02
08.09.2026
22:44
08.09.2026
22:13
08.09.2026
21:39
08.09.2026
21:38
08.09.2026
21:18
08.09.2026
20:51
08.09.2026
20:27
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani


















