Chișinău: Cerea bani de la agenții economici, prezentându-se drept nepotul președintelui Judecătoriei, pentru a le „rezolva” dosarele
3068
Un bărbat din Chișinău riscă o amendă de până la 150 de mii de lei sau închisoare de până la cinci ani pentru faptul că a cerut mii de euro de la un agent economc, dându-se drept nepotul președintelui unei Judecătorii din capitală.
Potrivit procurorilor, care au transmis dosarul acestuia în judecată, în anul 2017, învinuitul, prezentându-se drept jurist și nepot al unui președinte de instanță judecătorească din Chișinău, susținând că îl poate determina pe acesta să influențeze adoptarea unei decizii favorabile de către judecători în interesele unui agent economic pe un dosar civil, a solicitat și primit suma de 3 480 de euro.
Învinuitul și-a recunoscut vina și este cercetat penal pentru trafic de influență și pentru acceptarea şi primirea mijloacelor băneşti ce nu i se cuvin.
Același bărbat a fost condamnat recent la opt luni de închisoare pentru că a telefonat la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, și a declarat că în instituție este plasată o bombă. Alerta falsă cu bombă de la Judecătoria a avut scopul amânării unei ședințe de judecată pe o cauză în care învinuitul promisese influențarea deciziei judecătorilor.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului

















