Cetățenii vor beneficia de condiții mai avantajoase la procurarea locuințelor prin Programul „Prima Casă Plus”. Valoarea maximă a imobilelor ce pot fi achiziționate a fost majorată până la 2,5 milioane de lei
1297
Programul de stat „Prima Casă Plus” va fi mai accesibil pentru cetățeni. Aceștia vor beneficia de condiții mai avantajoase de cumpărare a locuințelor. Mai exact, Programul va putea fi accesat și de către persoanele care nu au statut de angajat în Republica Moldova, precum liber profesioniști, avocați, executori judecătorești, mediatori, taximetriști, artiști.
Totodată, potrivit unor modificări legislative aprobate astăzi de Guvern, a fost majorată valoarea maximă a locuințelor ce pot fi achiziționate, de la 1 milioane de lei până la 2,5 milioane de lei. Perioada maximă a creditului a crescut de la 25 la 30 de ani.
Cota de garantare a creditelor solicitate pentru locuințele din afara municipiului Chișinău va spori de la 50% la 65% sau 70%, în funcție de localitate, astfel fiind facilitat accesul la locuințe decente pentru familiile din zonele rurale și susținută dezvoltarea regională.
În același timp, cei care sunt deja beneficiari ai programului vor putea să-și schimbe banca creditoare și să negocieze condiții mai avantajoase. Persoanele care au o locuință de până la 50 de metri pătrați vor putea participa repetat la program, pentru a procura o locuință mai mare.
Modificările prevăd și simplificarea unui șir de proceduri: nu va mai fi necesară prezentarea certificatelor eliberate de Agenția Servicii Publice cu privire la locuințele deținute în proprietate. De asemenea, va fi exclusă ipotecarea locuințelor în favoarea statului și, respectiv, necesitatea de a încheia contracte trilaterale de ipotecă.
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”















