Stiri

CERERE la Procuratură pentru a verifica LEGALITATEA concesionării Aeroportului: „Această încălcare, suficientă pentru a declara nulitatea contractului”

Anticorupție 11.08.2016 14:12 Vizualizări3927
CERERE la Procuratură pentru a verifica LEGALITATEA concesionării Aeroportului: „Această încălcare, suficientă pentru a declara nulitatea contractului”

Partidul „Acțiune și Solidaritate” (PAS), condus de Maia Sandu, va depune astăzi la Procuratura Generală și la Centrul Național Anticorupție o scrisoare prin care va solicita examinarea „sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii a acțiunilor sau inacțiunilor persoanelor care au participat la încheierea și semnarea” contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău firmei „Avia Invest” pentru o perioadă de 49 de ani.

Potrivit Maiei Sandu, acest contract a fost semnat, pe 30 august 2013, de către șeful adjunct al Agenției pentru Proprietăți Publice, Angela Susanu, acum avansată în funcția de secretar de stat la Ministerul Economiei, cu încălcarea Legii privind parteneriatul public-privat și a celei privind deetatizarea proprietății publice.

„La concurs au fost invitate șapte companii, iar oferte au depus doar două, ambele din Federația Rusă. În timp ce câștigător al concursului a fost Asociația persoanelor juridice „Aeroportul Habarovsk” și „Kolominskii zavod”, contractul de concesionare a fost semnat cu altă persoană juridică și anume SRL „Avia Invest”, care nu a participat la licitație și nu a demonstrat că satisface criteriile care trebuiau să stea la baza atribuirii contractului de concesiune. În opinia noastră, această încălcare este suficientă pentru a declara nulitatea contractului de concesiune”, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, Maia Sandu.

CITIȚI și DOC, INFOGRAFIC // INVESTIGAȚIE: Aeroportul off-SHOR via Rusia

Reprezentanții PAS eu enumerat mai multe încălcări ale legislației la încheierea contractului cu „Avia Invest”.

Totodată, PAS va trimite o scrisoare prim-ministrului Pavel Filip și ministrului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, prin care le va solicita să întreprindă acțiuni vizavi de taxa de 9 euro percepută „abuziv și ilegal” de la cetățenii R. Moldova care ajung pe Aeroport.

CITIȚI și FOTO, DOC, INFOGRAFIC // Aeroportul off-Shor via Rusia (II)

Vedeți mai jos declarația PAS cu privire la concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău:

Partidul Acțiune și Solidaritate este nedumerit de faptul că guvernarea, dar și organele de drept, nu întrepind nicio acțiune pentru a investiga modalitatea în care a fost concesionat Aeroportul Internațional Chișinău, în situația în care există dovezi serioase că contractul de concesionare a fost semnat cu încălcarea legislației. În opinia noastră, contractul nr. 4/03 de concesiune a activelor Î. S. Aeroportul Internațional Chișinău și a terenului aferent acestora, semnat la 30 august 2013, între Agenția Proprietății Publice și SRL „Avia Invest” este contrar intereselor statului Republica Moldova și cetățenilor acestuia.

Contractul a fost semnat cu încălcarea prevederilor art. 18 alin (9) din Legea nr.179-XVI din 10 iulie 2008 cu privire la parteneriatul public privat, art. 15 alin (3) al Legii nr. 121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice și art. 12 alin (1) din Legea nr.534-XIII din 13 iulie 1995 cu privire la concesiuni. În timp ce cîștigătoare a concursului a fost desemnată Asociația persoanelor juridice ”Avia-Invest”, în care au intrat Aeroportul Habarovsk, S.A. Kolomensky Zavod și S.R.L. „Avia-Invest”, contractul de concesionare a fost semnat cu altă persoană juridică – S.R.L. „Avia-Invest”, care nu a demonstrat că satisface criteriile care trebuiau să stea la baza atribuirii contractului de concesiune (inclusiv capital social de 30 de milioane Euro și experiență de cel puțin 2 ani în prestarea serviciilor în domeniul aviației civile).

Această încălcare este suficientă pentru a declara nulitatea contractului. De asemenea, contractul nu conține prevederi cu privire la modificarea lui, în pofida faptului că Legea cu privire la concesiuni, prin art.13, prevede în mod imperativ obligația includerii acestor prevederi. Altă problemă majoră ține de art.24 din contract, care prevede că Statul va putea rezilia contractul doar dacă investitorul nu își va îndeplini obligațiile după expirarea a 36 de luni de la momentul încălcării contractului.

Altfel spus, dacă se constată că investitorul nu-și îndeplinește obligațiile contractuale, statul trebuie să aștepte 3 ani fără să poată rezilia contractul. Contractul presupune și păstrarea „taxei de modernizare a aeroportului” de 9 euro pe care o achită la plecare fiecare persoană care ajunge în sala de așteptare a aeroportului. Includerea în contract a acestei taxe este abuzivă, iar prevederea din hotărîrea guvernului prin care Guvernul se obligă s-o mențină pentru 49 de ani este ilegală, deoarece Legea aviației civile spune că Ministerul Transporturilor, la propunerea Autorității Aeronautice Civile, aprobă taxa, și nu Guvernul la propunerea Ministerului Economiei (cum este indicat în hotărîrea Guvernului). Mai mult decît atît, din contul acestei taxe, concesionarul va colecta în total 784 mil. euro, ceea ce depășește suma de 540 mil. euro, care reprezintă angajamentul investitorului pentru întreaga perioadă. Nu este clară logica acestei tranzacții din perspectiva intereselor Statului.

Partidul Acțiune și Solidaritate a făcut o scrisoare în adresa primului ministru și a ministrului transporturilor și infrastructurii drumurilor prin care cere să se întreprindă acțiuni în vederea aducerii în legalitate a chestiunii cu privire la taxa pentru modernizarea aeroportului, percepută abuziv și ilegal de la cetățenii Republicii Moldova.

De asemenea, PAS a expediat o scrisoare în adresa Procuraturii Generale și Centrului Național Anticorupție în care cere să se examineze, sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii, acțiunile și/sau inacțiunile persoanelor care au participat la încheierea și semnarea contractului de concesiune a activelor aflate în gestiunea Î.S. ”Aeroportul Internațional Chișinău” și a terenului aferent acestora nr.4/03 din 30 august 2013.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 14.08.2026 14.08.2026 13:18 393 Horoscopul zilei 14.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.98 1 USD 17.32 1 RON 3.81 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri